ANES organizează, pe parcursul Săptămânii Egalității de Șanse între Femei și Bărbați 7 – 11 mai a.c., dezbateri în 10 licee din București în colaborare cu  Inspectoratul Școlar General al Municipiului București și Professional Womens Network România – PWN.

În cadrul acestor acțiuni reprezentanții ANES vor susține sesiuni de informare, urmate de dezbateri, pentru elevii din clasele XI-XII, cu tematici care promovează principiul egalității de șanse între femei și bărbați și eliminarea tuturor formelor de discriminare pe criterii de gen, angajamentele asumate în plan național în cadrul Campaniei HeforShe.

Folosind acest prilej, am adus în fața elevilor de liceu modele feminine de succes din mediul de afaceri românesc, membre ale organizației internaționale PWN Romania, pentru a promova o serie de perspective care au condus la împuternicirea economică a femeii în societatea românească.

Prima zi de dezbateri, 7 mai a.c., s-a desfășurat astfel:

La Colegiul Tehnic Sf. Pantelimon, din partea ANES au participat Aurora Martin, șef serviciu si Maria Ulican, șef serviciu, având-o ca invitată pe Natalia Berezovskaya, antreprenor – design de interior. Numărul de elevi prezenți la sesiune a fost de aproximativ 40.

La Colegiul Național Ion Neculce, au participat din partea ANES Dan Moldovan și Selena Vasile, consilieri în cadrul ANES, alături de Mădălina Rădulescu, formator și fost manager din sistemul bancar, fiind prezenți un număr de 78 de elevi.

La Colegiul National Gheorghe Sincai, au participat aproximativ 120 de elevi, sesiunea tematică fiind susținută de către Carmen Niculescu și Cristina Niculescu, consilieri în cadrul ANES, iar invitată antreprenorul Ioana Arsenie.

În cea de-a doua zi, 8 mai a.c., reprezentanții ANES au continuat activitățile la Colegiul Tehnic „George Călinescu” pentru un număr de aproximativ 50 de elevi și la Colegiul Național „Matei Basarab” pentru un număr de 30 de elevi. Invitatele au fost antreprenoarea Ioana Rentea și scriitoarea Ana Barton.

Dezbaterile au fost susținute în prima parte de către reprezentanții ANES, discuțiile vizând: activitatea ANES; Legea nr. 23/2015 pentru declararea zilei de 8 mai Ziua egalității de șanse între femei și bărbați; concepte; exemple de prejudecăți/stereotipuri; tipuri de discriminări pe criteriul de sex cu exemple; informații despre campania ONU HeforShe.

În cea de-a doua parte a sesiunii, au luat cuvântul reprezentantele PWN România, prezentând elevilor, experiențe personale pe tema egalității de șanse între femei și bărbați.

Sesiunile au fost unele interactive, participanții devenind rapid interesați de subiect, adresând întrebări sau exprimându-și propriile opinii, discuțiile generând dezbateri vii și interesante.

Astăzi, reprezentanții ANES, alături de invitate membre ale PWN România, desfășoară activități la Colegiul Național „Spiru Haret” și la Școala Centrală, urmând ca mâine, 10 mai a.c. și vineri, 11 mai a.c. să fie prezenți la Colegiul Național „Mihai Viteazu”, Colegiul Național „Jean Monet” și Colegiul Economic „Virgil Madgearu”.

GALERIE FOTO