ANES salută inițiativa Ambasadei Franței, prin Excelența Sa, doamna Ambasador Michele Ramis, privind campania „Ambasadorii Portocalii” – „Orangez le Monde”/ „Orange the World” a Organizației Națiunilor Unite, o campanie de susținere a luptei împotriva violenței asupra femeilor, prin care zece reprezentanțe diplomatice la București se implică în acest demers, ca un ecou al campaniei „Orangez le Monde/Orange the World” a ONU.

Scopul campaniei, care se va desfășura pe tot parcursul anului 2018 este creșterea gradului de conștientizare privind problematica violenței de gen și încurajarea inițiativelor pozitive de sprijinire a luptei împotriva acestui fenomen.

Astfel, în ziua de 25 a fiecărei luni, evocând Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor din 25 noiembrie, un ambasador care susține această campanie va adresa un mesaj public, sub forma unui videoclip care va fi publicat pe site-ul oficial sau pe rețelele de socializare ale ambasadei reprezentate.

ANES va prelua și disemina mesajele campaniei, apreciind că acestea pot contribui în mod activ la diminuarea fenomenului în România și la nivel global.

“Aş vrea să dedic acest prim mesaj violenţei domestice, violenţelor din familie care sunt poate la originea tuturor violenţelor asupra femeilor. Violenţa fizică, psihologică, economică, sexuală pe care un partener o poate exercita asupra unei femei, care poate duce chiar la deces, nu numai că distruge o femeie, dar are un impact şi asupra copiilor şi, mai mult, poate avea consecinţe sociale şi economice grave. De aceea, această formă de violenţă trebuie să fie puternic combătută, chiar dacă, din nefericire, face obiectul unui tabu” a fost mesajul adresat de Excelența Sa doamna Michele Ramis în deschiderea campaniei.