Aurelia Grațiela Drăghici – secretar de stat ANES a participat în perioada 18-22 septembrie 2017 la New York, alături de delegația României condusă de către Președintele Klaus Werner Iohannis, împreună cu Ministrul de Externe al României Teodor Meleșcanu, la segmentul de înalt nivel al celei de-a 72-a Sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

În calitate sa de integrator al domeniului egalității de șanse între femei și bărbați în România, cât și de coordonator al angajamentelor din cadrul Campaniei HeForShe, ANES a participat la o serie de evenimente tematice, în baza agendei realizate de reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe, alături de diplomații din cadrul Misiunii Permanente a României la ONU – New York.
Evenimentul central l-a reprezentat lansarea oficială a Raportului Combinat HeForShe 10x10x10 (Impact Champions) precum și lansarea unei noi inițiative IMPACT LAB, eveniment care a reunit delegații la nivel înalt conduse de șefi de state și de guverne, șefi de companii și conducători de universități, deveniți Campioni ai Campaniei HeForShe, prin promovarea acțiunilor în favoarea egalității de gen, capacitarea femeilor și prin susținerea mișcării de solidaritate din perspectivă de gen, dezvoltată de UN Women.
România, reprezentată la cel mai înalt nivel de către Președintele României, a devenit Campioană/Champion Impact 10x10x10 prin angajamentele asumate și promovate prin ANES, în cadrul Campaniei HeForShe lansată în 20 septembrie 2014, la care România a aderat în anul 2015, cu ocazia zilei de 8 mai – Ziua Egalității de Șanse.
Din rândul celor 10 lideri – președinți de state care au devenit Campioni IMPACT 10x10x10 și care s-au angajat să promoveze egalitatea de șanse între femei și bărbați au fost selectate 3 state: România, Japonia si Republica Malawi. În acest sens, cu prilejul lansării oficiale a Raportului Combinat HeForShe 10x10x10 Impact Champions, desfășurat în marja segmentului la înalt nivel a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU și găzduit de Secretarul General al UN Women Phumzile Mlambo, cei trei sefi de stat sus-menționați au prezentat cel mai important angajament asumat la nivel național, din perspectiva UN Women. Țara noastră a prezentat Angajamentul 1 – Formarea unor specialiști: experți în domeniul egalității de șanse la nivelul administrației publice centrale și locale, asumandu-și angajamentul ca până în 2020, 70% din instituțiile publice naționale și locale din România să integreze în structura lor experți în domeniul egalității de șanse.
De asemenea, în marja celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, secretarul de stat ANES a mai participat la o serie de evenimente la nivel înalt și evenimente cu tematică specifică, după cum urmează:

1. Consultarea ministerială francofonă „Securitate și dezvoltare într-un spațiu francofon solidar”
Cu această ocazie, în alocuțiunea domniei sale, Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu a reiterat invitația, la cel mai înalt nivel, de participare la Conferința Mondială a Femeilor Francofone care va avea loc în premieră în România în perioada 1-2 noiembrie 2017, având drept co-organizatori MAE și ANES (și care se va desfășura sub înaltul patronaj al Președinției României).

2. Side-event (masă rotundă) organizat de România, cu tema „Education for Peace” la care au participat: Președintele României Klaus Werner Iohannis, Ministrul de Externe al României Teodor Meleșcanu, Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip, Reprezentantul UNESCO, Reprezentantul Republicii Afganistan și Rectorul SNSPA Remus Pricopie – Moderator.
Tema dezvoltată de cei enunțați a avut ca mesaje centrale „Educația pentru pace” și „Pace pentru educație”.

3. Plenul Adunării Generale a ONU cu participarea Delegației României (MAE și ANES) la discursul Președintelui, transmis public de media.

4. Evenimentul Grupului de lucru, „Champions of Youth” cu titlul “Reaffirming Commitment to Youth, Peace and Security”, co-prezidat de Iordania și Norvegia.
Evenimentul s-a bucurat de prezența Secretarului General al ONU António Guterres, care a abordat tema din perspectiva de gen, apreciind că femeile și bărbații trebuie să participe în mod egal în luarea deciziilor pentru pace și justiție socială. În accepțiunea co-organizatorilor prin „YOUTH” trebuie să se înțeleagă „Bărbați și femei împreună”.
Totodată, agenda de discuție a vizat aspecte legate de investiții în educație, perspective pentru tineri, lupta băieților și fetelor pentru deradicalizarea societății moderne, crearea unei platforme online și offline pe egalitate de șanse și justiție socială.
La finalul delegației, secretarul de stat ANES a avut o întâlnire cu Șeful Misiunii Permanente a României la ONU, Ambasadorul Ion Jinga, ocazie cu care au avut loc discuții pe marginea promovării perspectivei de gen în România și a profesiei de Expert în Egalitate de Șanse prin Proiectul de completare și modificare a Legii 202/2002 care vizează egalitatea de șanse între femei și bărbați în România și prin introducerea acestei profesii în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).

GALERIE FOTO