Ieri a avut loc „Ceremonia de semnare a Protocolului de Colaborare între Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) și Asociația UN Youth România” în vederea promovării în rândul tinerilor a obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă, din perspectiva ODD 5 și implementării angajamentelor asumate de România în cadrul Adunării Generale a ONU prin aderarea la Campania #HeforShe.

La evenimentul găzduit de către Școala Națională de Studii Politice și Administrative – SNSPA au participat Remus Pricopie, rector al universității, Mohamed Ketata, director regional pentru Europa Centrală și Orientală al OIF, Mircea Naidin, consilier diplomatic în Ministerul Afacerilor Externe.

Cu această ocazie secretarul de stat al ANES, Grațiela Drăghici, a salutat inițiativele implementate la nivel național de către Asociația UN Youth România, preocuparea pentru crearea unui cadru optim, un adevărat laborator al drepturilor omului destinat tinerei generații.

De asemenea, aceasta a subliniat importanța educației și promovării într-un spirit de egalitate, justiție, toleranță, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în consolidarea unei culturi democratice.

În acest context, a fost reafirmat angajamentul Guvernului privind promovarea de măsuri active pentru orientarea tinerilor în vederea alegerii carierei, în diverse domenii ocupaționale în care sunt prezente stereotipuri de gen, prin activități de conștientizare și sensibilizare, sesiuni de informare, sesiuni educative cu privire la dreptul la nediscriminare și egalitate de șanse pentru toți.

La final a fost acordată diploma de „Cel mai tânăr Ambasador al Egalității de Șanse” elevei Ana-Maria Nedelcu – Colegiul Național Sf. Sava, pentru realizarea scurt-metrajului de promovare a principiului egalității de șanse între femei și bărbați cu titlul „Movie about equality/Film despre egalitate” pentru înlăturarea stereotipurilor și mentalităților din societatea românească.

GALERIE FOTO