In perioada 13 – 14 mai 2019 o delegație a Ministerului Justiției și Securității Publice din Regatul Norvegiei efectuează o vizită de lucru la ANES.
În contextul cooperării bilaterale dintre România și Norvegia prin Mecanismul Financiar Norvegian, scopul vizitei îl reprezintă organizarea conferinței internaționale la nivel înalt Europa fără violență împotriva femeilor și fetelor – Perspective ale Convenției de la Istanbul: Un nou orizont – Schimbarea paradigmei pentru toți factorii de decizie”, eveniment care se va desfășura la București, în perioada 4-6 iunie 2019.
Acest eveniment de nivel înalt, organizat pe durata exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene – 2019 constituie un prilej de a transmite un mesaj de puternic angajament din partea țării noastre în ceea ce privește eforturile continue și determinarea de a preveni și combate fenomenul violenței domestice și al violenței bazate pe gen.
Conferința internațională la nivel înalt va avea drept obiectiv principal evidențierea importanței Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice – Convenția de la Istanbul, în speranța creării unui nou orizont fără violență împotriva femeilor și fetelor.

GALERIE FOTO