În perioada 21-22 iunie, la invitația Ministrului – Președinte al Federației Valonia – Bruxelles, Rudy Delmotte, și a Ministrului pentru Drepturile Femeilor, Tineretului si Egalității de Șanse al Federației Valonia – Bruxelles, Isabelle Simonis, secretarul de stat al ANES, Grațiela Drăghici, a participat la Conferința Internațională “All united for the right to abortion”, ocazionată de lansarea și semnarea “Declarației de la Bruxelles”.

Documentul programatic – manifest își propune întărirea dreptului fundamental al femeii asupra propriului corp precum și lansarea problematicii dreptului la avort, ca temă de dezbatere în statele membre UE, în contextul alegerilor europarlamentare din 2019.

Odată lansată, Declarația de la Bruxelles poate fi semnată de orice persoană sau entitate instituțională care poate schimba, influența sau proteja dreptul femeilor asupra propriului corp, dreptul la avort, în condițiile respectării legislației naționale în domeniu.

În marja conferinței, organizații non-guvernamentale, artiști, activiști și specialiști au organizat o suită de manifestări cultural-artistice centrate pe tema evenimentului, la care secretarul de stat al ANES a participat alături de ministrul pentru drepturile femeilor, tineretului și egalității de șanse al Federatiei Valonia – Bruxelles, Isabelle Simonis.

Galerie Foto