În perioada 24-26 septembrie 2018, în marja proiectului bilateral dezvoltat prin Mecanismul Financiar Norvegian, o delegație a ANES condusă de secretarul de stat Grațiela Drăghici a efectuat o vizită de lucru la Lisabona.

În baza parteneriatului dintre ANES și Ministerului Justiției și Securității Publice din Regatul Norvegiei, vizita s-a înscris în calendarul întâlnirilor de lucru propuse de către partenerii norvegieni, în contextul pregătirii Conferinței “O voce comună către o lume fără Violență de gen – mecanisme de intervenție și modele de bună practică privind violența bazată pe gen”.

În baza art. 7 și art. 10 ale Convenției de la Istanbul, suita întâlnirilor de lucru pregătitoare a vizat finalizarea Acordului de Parteneriat dintre ANES și Ministerul Justiției și Securității Publice din Regatul Norvegiei, cu semnarea acestuia de către partea română.

În continuarea vizitei au avut loc discuții aplicate cu reprezentanții Asociației ASPACIA din Spania, organism de referință în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice.

Scopul bine definit al discuțiilor cu ASPACIA a fost acela de genera, în marja Conferinței din noiembrie și în baza expertizei ample a asociației, un Compendium de bune practici, ca viitor instrument de orientare a politicilor publice pentru statele membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, delegația ANES a efectuat o vizită de lucru la Comisia pentru cetățenie și egalitate de gen din Portugalia, aflată în subordinea Prim-Ministrului Portugaliei și condusă de către Președintele Teresa Fragoso.

Cu această ocazie secretarul de stat al ANES, Grațiela Drăghici, a salutat modelul de bună practică dezvoltat de către autoritățile portugheze în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, a salutat demersul Portugaliei ca prim stat membru al UE care a ratificat Convenția de la Istanbul în anul 2013 și totodată a adresat invitația președintelui Comisiei de a participa la următoarele Conferințe de nivel înalt pe care ANES le va organiza în marja PRES RO.

www.eeagrants.ro

GALERIE FOTO