21 martie 2019

Secretarul de stat al ANES, Grațiela Drăghici, alături de directorul DPCVD, Andreea Pascu, au participat la Worksop-ul organizat de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Astăzi, secretarul de stat al ANES, Grațiela Drăghici, alături de directorul Direcției Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice, Andreea Pascu, au participat la Worksop-ul organizat de Facultatea de Poliție din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române cu tema „Ordinul de Protecției Provizoriu”.
La eveniment au participat rectorul Academiei, Comisar șef de poliție Prof. univ. dr. Adrian Iacob, decanul Facultății de Poliției, Comisar-șef de poliție Conf.univ.dr. Ștefan Cristian-Eduard, consilierul de stat în aparatul propriu de lucru al Prim-ministrului, Radu Țipișcă, ofițeri specialiști din cadrul Direcției de Ordine Publică a IGPR, cadre didactice universitare și studenți ai Facultății de Poliție.
În acest context, secretarul de stat Grațiela Drăghici a prezentat elementele de context și de detaliu, care se circumscriu reglementării și implementării Ordinului de Protecție Provizoriu (OPP), ca instrument administrativ, în sprijinul protejării victimelor violenței domestice.
Astfel, au fost prezentate succint reglementările legislative, mecanismele și instrumentele inițiate și promovate de către ANES și partenerii instituționali cu referire la Legea 174/2018 pentru modificarea și completarea Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, OPP și echipele multidisciplinare mobile reglementate prin legislația secundară.
În continuare, specialiștii IGPR au prezentat aspecte tehnice legate de emiterea OPP, completarea Fișei de Risc, precum și exemple concrete în legătură cu aplicarea acestei măsuri administrative.