Legislație națională în domeniul violenței domestice

  1. Acasă
  2. >
  3. Despre noi
  4. >
  5. Legislație
  6. >
  7. Legislație națională în domeniul violenței domestice
Conținutul paginii

Legislație națională în domeniul violenței domestice

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, constituie un obiectiv de interes național și prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată de ocrotire si sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.

În ultimii 3 ani România a depus în mod constant diligențe în vederea ratificării și pregătirii implementării Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice(vezi Convenția de la Istanbul), document programatic recunoscut, în mod unanim, ca fiind cel mai complex instrument de cooperare juridică internațională în ceea ce privește prevenirea și combaterea violenței domestice, protejarea victimelor, urmărirea penală a autorilor și adoptarea unei game largi de măsuri pentru a stopa acest flagel.

În scopul realizării angajamentelor asumate de către statul român în ceea ce privește asigurarea implementării prevederilor Convenției de la Istanbul, ANES a elaborat un set complex de acte normative care modifică și completează actele normative în vigoare din domeniu, în acord cu prevederile Convenției de la Istanbul.

Astfel că, la data de 13.07.2018, Parlamentul României a adoptat Legea nr 174/2018 de modificare și completare a Legii nr 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie(deschide documentul aici), publicată în Monitorul Oficial nr 618 din 18 iulie 2018.

Noua reglementare creează o abordare centrată pe victimă și pe dezvoltarea unor măsuri de prevenire a faptelor de violență domestică (consiliere psihologică în cazurile de divorț cu antecedente de violență domestică, monitorizarea ordinelor de protecție/măsuri de prevenire a încălcării acestora) și, în egală măsură, prevede măsuri de intervenție în regim de urgență în situații de risc imediat.

Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare

Prezenta lege reglementează procesul de evaluare, certificare, monitorizare şi control pentru asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale. Prevederile prezentei legi se aplică tuturor serviciilor sociale, precum şi furnizorilor de servicii sociale, publici şi privaţi, care funcţionează pe teritoriul României.

Ordonanța Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare

Serviciile sociale, în sensul prezentei ordonanţe, reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii.

Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările ulterioare

În scopul asigurării protecţiei victimelor infracţiunilor, prezenta lege reglementează unele măsuri de informare a victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile acestora, precum şi de consiliere psihologică, asistenţă juridică gratuită şi compensaţie financiară de către stat a victimelor unor infracţiuni.

Alte legi

Sprijinim victimele violenței domestice. Linie Telefonică Non Stop Gratuită