Detalii proiect:
VERA – Schimbare pozitivă prin acțiuni integrate în vremuri dificile
Valoare totală: 825.530 Euro
Perioada: Iulie 2022 – Aprilie 2024
Obiectivul general al proiectului este de a îmbunătăți și adapta capacitatea de răspuns a autorităților publice centrale și locale pentru a oferi un sprijin mai bun și adecvat victimelor violenței domestice și violenței de gen, în contextul pandemiei de COVID-19.
Obiective specifice:
OS1: Capacitate de răspuns îmbunătățită a mecanismelor interinstituționale pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică la nivelul comunităților (echipe mobile – EM).
OS2: Capacitate instituțională îmbunătățită prin instruirea specialiştilor din compartimentele de violență domestică (CVD) de la nivelul DGASPC-urilor și creşterea capacității acestora de a facilita accesul la justiție al victimelor violenței domestice și violenței de gen și a copiilor afectați de aceasta.
OS3: Barometru elaborat în domeniul violenței domestice și al violenței de gen, urmărind evoluția fenomenului, practicilor și tendințelor, bugetarea de gen, serviciile sociale, măsurile de protecție, consiliere juridică, sprijin psihologic, piața forței de muncă, în special în legătură cu pandemia de COVID-19, în fiecare judeţ şi la nivel naţional.
Componenta 1 – Capacitatea de răspuns îmbunătățită a mecanismelor inteinstituționale pentru intervenția de urgență în cazuri de violență domestică la nivelul comunităților (echipe mobile – EM)
Minimum 3.228 de coordonatori ai echipelor mobile/persoane desemnate, precum și membrii echipelor mobile, vor fi instruiți teoretic și practic, în vederea dobândirii unor abilități sporite pentru intervenția de urgență în cazuri de violență domestică, la nivelul comunităților.
Vor fi incluse: module practice privind studiile de caz referitoare la situții de violență domestică, jurisprudența CEDO, stereotipuri și prejudecăți, prespectiva de gen și eliminarea oricăror forme de discriminare.
Componenta 2 – Capacitatea instituțională îmbunătățită prin instruirea specialiștilor din compartimentele de violență domestică(CVD)/ persoanelor cu atribuții în domeniul violenței domestice, de la nivelul DGASPC-urilor și creșterea capacității acestora de a facilita accesul la justiție al victimelor violenței domestice și violenței de gen și a copiilor afectați de aceasta.
Activități relevante:
- Organizarea sesiunilor de instruire pentru specialiștii din cadrul compartimentelor de violență domestică/ cu atribuții în domeniul violenței domestice,
- Elaborarea unui Ghid de lucru pentru specialiștii din cadrul compartimentelor de violență domestică,
- Dezvoltarea unui program de informare, orientare și sprijin în materie juridică pentru a facilita victimelor violenței domestice și violenței de gen și copiilor afectati accesul la justiție.
Componenta 3 – Barometrul național elaborat în domeniul violenței domestice și al violenței de gen, axat pe evoluția fenomenului, practicilor și tendințelor, bugetarea de gen, serviciile sociale, măsurile de protecție, consiliere juridică, sprijin psihologic, piața forței de muncă, în special în legătură cu pandemia de COVID-19, în fiecare județ și la nivel național.
Activități relevante:
- Elaborarea indicatorilor specifici pentru Barometru,
- Elaborarea Barometrului național în funcție de indicatorii specifici axați pe situația la nivelul fiecărui județ,
- Diseminarea rezultatelor Barometrului în domeniul violenței domestice și al violenței de gen, în special în legătură cu pandemia de COVID-19
Comunicat
Conferința de lansare a proiectului „VERA – Schimbare pozitivă prin acțiuni integrate în vremuri dificile !”
6 decembrie 2022
La data de 6 decembrie 2022, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) în calitate de Promotor al proiectului predefinit „VERA – Schimbare pozitivă prin actiuni integrate în vremuri dificile!”, a organizat conferința de lansare a proiectului, împreună cu cei doi parteneri din cadrul societății civile, alături de care vor fi implementate activitățile proiectului:
- Consorțiul format din organizații neguvernamentale cu experiență relevantă în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, respectiv Centrul de Formare și Evaluare în Asistență Socială (CFCECAS) – lider de consorțiu, Fundația Sensiblu, Asociaţia Necuvinte, Centrul pentru Mediere și Securitate Comunitară (CMSC), și
- Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică CATALACTICA.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 823.530 euro, acordat de Regatul Norvegiei prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului Justiție și are ca obiectiv general îmbunătățirea capacității de adaptare și răspuns a autorităților centrale și locale pentru a oferi servicii de suport adecvate victimelor violenței domestice și violenței de gen în contextul dificultăților post-pandemie.
Prin obiectivele sale specifice, proiectul va furniza intervenții importante, atât în sfera dezvoltării capacității profesionale și instituționale a echipelor mobile, cât și în direcția facilitării accesului la justiție pentru victime și a cercetării sub aspectul evoluției fenomenului, practicilor și tendințelor. Astfel, acestea vizează:
OS1: Capacitate de răspuns îmbunătățită a mecanismelor interinstituționale pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică la nivelul comunităților (echipe mobile – EM).
OS2: Capacitate instituțională îmbunătățită prin instruirea specialiştilor din compartimentele de violență domestică (CVD) de la nivelul DGASPC-urilor și creşterea capacității acestora de a facilita accesul la justiție al victimelor violenței domestice și violenței de gen și a copiilor afectați de aceasta.
OS3: Barometru elaborat în domeniul violenței domestice și al violenței de gen, urmărind evoluția fenomenului, practicilor și tendințelor, bugetarea de gen, serviciile sociale, măsurile de protecție, consiliere juridică, sprijin psihologic, piața forței de muncă, în special în legătură cu pandemia de COVID-19, în fiecare judeţ şi la nivel naţional.
Acest proiect reprezintă o nouă inițiativă strategică menită să îmbunătățească și să adapteze capacitatea de răspuns a autorităților publice centrale și locale pentru a oferi un sprijin mai bun și adecvat victimelor violenței domestice și violenței de gen în vremurile dificile actuale. Prin activitățile specifice ale proiectului, axate pe consolidarea mecanismelor interinstituționale locale cu sarcini relevante în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice și a violenței de gen (la nivel local) va fi întărită capacitatea de intervenție și sprijin în beneficiul victimelor.
Activitățile proiectului își propun, în concret, creșterea nivelului de pregătire profesională a specialiștilor din domeniu de la nivel local și județean, împuternicirea victimelor și facilitarea accesului acestora la justiție. În mod concret, ne dorim să creăm noi oportunități pentru victimele violenței domestice și a violenței de gen în ceea ce privește accesul la servicii sociale, îndrumare și informare juridică, măsuri de protecție și integrare socio-profesională.
Tocmai de aceea, acest proiect se bazează pe o abordare sistemică și integrată, orientată pe întărirea capacității administrative a autorităților publice locale, pe mijloace noi de facilitare a accesului la justiție și pe analiza evoluției febomenului în plan local și național, care să genereze beneficii pe termen lung pentru profesioniști și pentru toate persoanele care se află în situaţii de violenţa domestică .
Astfel, avem certitudinea că, împreună, putem contribui la formularea unui răspuns instituțional, adecvat si concret în legătură cu fenomenul violenței domestice, în deplină concordanță cu nevoile femeilor victime, care trebuie să dobândească din ce în ce mai multă încredere în intervenția autoritățilo, în afirmarea drepturilor lor și respectarea acestora de către toți membrii societății.
Working together for a green, competitive and inclusive Europe
Descarcă informația în altă limbă:
Informații proiect VERA traduse în limba engleză, fișier DOCX
Informații proiect VERA traduse în limba ucraineană, fișier DOCX