Centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale

 

Violența sexuală este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului și în mod paradoxal, una dintre infracțiunile cel mai puțin raportate și condamnate în România.

Înființarea Centrului de intervenție pentru victimele violenței sexuale în cadrul spitalului reprezintă o schimbare a modului de intervenție a autorităților și a sprijinului acordat victimelor agresiunilor, în sensul unei abordări integrate a cazurilor, prin asigurarea de servicii adecvate nevoilor imediate ale victimelor, respectiv: examinări medicale, asistență post-traumatică, orientare și consiliere, asigurate în același loc și la un moment cât mai apropiat de situația de criză, prin intermediul unei echipe multidisciplinare formate din medic/asistent medical, medic legist, psiholog, asistent social, polițist.

Noul mod de intervenție integrată este un semnal pe care autoritățile îl dau victimelor violenței și abuzurilor sexuale pentru a le încuraja să apeleze la ajutorul personalului specializat și să depună plângere pentru ca  fapta să fie pedepsită.

Intervenție integrată vizează implicarea profesioniștilor cu rol determinant în abordarea cazurilor de violență sexuală: medici, psihologi, asistenți sociali din spitale și/sau din cadrul serviciilor sociale, medici specialiști din cadrul ambulatoriului de specialitate și al Unității de Primiri Urgențe, medici legiști și polițiști.

Centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale este dedicat victimelor, fără discriminare, serviciile oferite fiind gratuite.

   

Accesarea serviciilor se face printr-un circuit care începe în Unitatea de Primiri Urgențe,  unde se inițiază protocolul medical specific pentru victimele care au nevoie de asistență. Personalul din Unitatea de Primiri Urgențe este primul care intervine pentru acordarea de îngrijiri medicale victimei și ulterior aceasta este condusă către cabinetul în care funcționează Centrul de intervenție.

Centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale este un spațiu amenajat special, în care victima poate beneficia atât de restabilirea sentimentului de siguranță, de protecție, cât și de consiliere primară, în vederea identificării nevoilor imediate și demarării etapei următoare a intervenției, în funcție de caz.

Ulterior, victima este condusă în cabinetul special amenajat în care funcționează Centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale, fiind astfel protejată de noi situații de stres și revictimizare generate de parcurgerea unor proceduri birocratice care presupun deplasări la poliție și la serviciile de medicină legală pentru a se face dovada agresiunii.

Prin intervenția integrată asigurată în cadrul Centrului de intervenție pentru victimele violenței sexuale, victimele sunt susținute și încurajate să parcurgă toți pașii necesari pentru ca agresorul să fie tras la răspundere.

Coordonatorul centrului inițiază procedura de intervenție integrată solicitând sprijinul celorlalți profesioniști implicați, din cadrul poliției și a serviciilor de asistență socială. În acest mod,  polițistul chemat la fața locului înregistrează plângerea victimei și poate emite și un ordin de protecție provizoriu iar prin intervenția asistentului social, victima poate beneficia gratuit de serviciile suport puse la dispoziție prin Direcția Generală de Asistență Socială, respectiv de consiliere psihologică de specialitate, pe o durată de timp specifică nevoilor victimei, consiliere juridică, găzduire într-o locuință protejată sau includerea în programe suport.

În cadrul Centrului de intervenție pentru victimele violenței sexuale este inițiată consilierea primară cu privire la parcursul de intervenție necesar.

Victima poate beneficia gratuit de servicii medicale și de prelevarea de probe biologice

cu ajutorul kit-ului specific aflat în dotarea cabinetului.

Pentru informații suplimentare legate de modul de intervenție în situații de violență domestică și implicit de violență sexuală, persoanele interesate pot apela telefonic linia națională gratuită 0800 500 333,  cu program permanent, call-center administrat de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES)

Centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale face parte dintr-o rețea națională de 10 astfel de unități deschise în cadrul a 10 Spitale de Urgență din București și din țară

  • Spitalul Universitar de Urgență București

  • Spitalul Județean de Urgență Bacău                                                      

  • Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș          

  • Spitalul Județean de Urgență Craiova

  • Spitalul Județean de Urgență Constanța

  • Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț

  • Spitalul Județean de Urgență Satu Mare

  • Spitalul Județean de Urgență Slobozia

  • Spitalul Județean de Urgență Sibiu

  • Spitalul Județean de Urgență Timișoara

Pentru intervenția de urgență a Poliției și pentru a beneficia de asistență medicală de urgență, la fața locului, în urma unei agresiuni sexuale, victimele sunt sfătuite să apeleze numărul unic de urgență 112.

În situațiile de violență sexuală, victimele sunt îndrumate să solicite echipelor de intervenție deplasarea către un spital în cadrul căruia funcționează un Centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale pentru a putea beneficia de serviciile integrate acordate în cadrul acestora. În aceste cazuri, intervenția primară se face în cadrul Unităților de Primiri Urgențe, unde personalul medical acordă asistența necesară victimei și se asigură că starea pacientei este stabilă și ulterior victima este preluată de către coordonatorul centrului de intervenție.

Cele 10 Centre de intervenție pentru victimele violenței sexuale sunt înființate la nivel național în baza proiectului predefinit ”Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”, implementat de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) și finanțat prin intermediul Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021, programul ”Justiție”. Acest proiect este o acțiune strategică de susținere a autorităților administrației publice din România pentru adoptarea unei acțiuni coordonate în abordarea provocărilor reprezentate de punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul, ratificată de România prin Legea nr.30/2016.

Primul centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale, deschis la Spitalul Universitar de Urgență București

Primul centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale a fost deschis luni, 10 mai 2021, la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), în baza unui protocol de colaborare încheiat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse dintre Femei și Bărbați (ANES) cu această unitate sanitară, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și susținut de Inspectoratul General al Poliției Române.

Centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale vine cu o abordare nouă în acordarea de sprijin victimelor și pune accent pe managementul integrat al cazurilor de violență sexuală, asigurând intervenția unei echipe multidisciplinare formată din: medic/asistent medical, medic legist, psiholog, polițist, asistent social.

”Violența domestică constituie una dintre cele mai grave probleme sociale la nivel global. În România, acest fenomen este puțin raportat, însă cifrele pe care le avem ne spun că 94% dintre victimele violurilor raportate în 2020 sunt femei și fete și 92% dintre victimele agresiunilor sexuale sunt tot femei și fete. Față de anul 2019, anul trecut s-a înregistrat o creștere cu 30% a cazurilor raportate de viol, agresiune sexuală și act sexual asupra minorelor. Dincolo de cifre sunt drame și ce e și mai dureros este că, atunci când astfel de violențe grave se întâmplă, victimele sunt transformate pe nedrept în vinovați. Le încurajez pe femeile care cad victime ale violențelor de orice fel să apeleze la ajutor și pe toți cei care au cunoștință despre astfel de fapte să sprijine victimele și să le îndrume în a cere ajutor”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

În cadrul centrului deschis la nivelul SUUB, victimele violenței sexuale vor putea beneficia, în mod direct și gratuit, de toate serviciile de suport necesare: asistență medicală de urgență, asistență post-traumatică, prelevare de probe biologice, consiliere psihologică și/sau juridică, sprijin pentru a iniția procedura legală de formulare a unei plângeri penale, asistență socială prin decontarea costurilor aferente eliberării certificatelor medico-legale și orientare, după caz, către servicii sociale adecvate în vederea găzduirii.

În acest fel, femeile sunt scutite să facă drumuri numeroase la poliție sau la INML pentru a dovedi că au fost victimele unei agresiuni sexuale și sunt susținute să parcurgă toți pașii necesari pentru ca agresorul să fie tras la răspundere.

”Ne bucură faptul că primul centru de intervenții pentru victimele violenței sexuale se deschide la Spitalul Universitar de Urgență București. Avem medici profesioniști, echipe multidisciplinare care le pot acorda victimelor toate îngrijirile medicale necesare, indiferent de complexitatea acestora, dar și suport psihologic. Victimele violenței sexuale vor beneficia de îngrijiri medicale în cadrul Unității de Primiri Urgențe, dar și în Ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgență București.  Îi asigurăm pe pacienții noștri că vor beneficia de servicii medicale de înaltă calitate,  realizate cu profesionalism și dăruire”, a declarat managerul Spitalului Universitar de Urgență București, prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu.

Deschiderea centrului de la Spitalul Universitar de Urgență București este un prim pas pe care ANES îl face, alături de instituțiile partenere,  pentru a schimba percepția asupra acestor cazuri și modalitatea de intervenție  în situațiile de violență sexuală, în sensul asigurării unor servicii integrate pentru victime, prin furnizarea de examinări medicale și medico-legale, asistență post-traumatică, îndrumare  și consiliere în vederea depășirii situației de risc.

”Este nevoie să înțelegem mult mai bine cazurile de violență sexuală, în întreaga lor complexitate și să venim în întâmpinarea tuturor nevoilor specifice ale victimelor, pentru a evita revictimizarea acestora, a scurta traseul instituțional care poate fi urmat în asemenea situații și a ușura accesul acestora la justiție. În paralel, ne-am îndreptat atenția către  reglementarea unor măsuri de prevenire și de protecție, la toate nivelurile comunității și societății, graduale și adaptate realităților, prin elaborarea strategiei naționale pentru prevenirea şi combaterea violenței sexuale “SINERGIE” 2020-2030, document de politică publică, care va fi  aprobat în scurt timp. Violența sexuală este una dintre încălcările cele mai frecvente și grave ale drepturilor omului și, în mod paradoxal,  una din infracțiunile cel mai puțin raportate și condamnate și, de aceea, avem convingerea că aceste servicii integrate vor contribui la creșterea nivelului de încredere a victimelor în autorități”, a declarat secretarul de stat al ANES, Luminița Popescu.

Centrul este dotat cu echipamente, instrumentar și consumabile medicale adecvate, precum și seturi de kit-uri pentru recoltarea probelor biologice, în formatul aprobat de către  Consiliului Superior de Medicină Legală prin Hotărârea nr.6/2017 privind “Trusa standard de prelevare a mostrelor biologice în agresiuni sexuale”.

Centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale a fost înființat în cadrul proiectului ”Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România” în conformitate cu prevederile Art.25 din Convenția de la Istanbul.

 Rețeaua națională  formată din 10 astfel de centre de intervenție, destinate victimelor violenței sexuale, la nivel național include centre înființate în parteneriat cu autoritățile locale, la nivelul spitalelor județene de urgență din:

       Craiova

       Timișoara          Slobozia  

        Bacău                Sibiu

       Constanța         Brăila

       Piatra Neamț     Satu Mare

Proiectul predefinit “Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România” are o valoare totală de 2,5 milioane de euro și este finanțat prin Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul programului ”Justiție”, gestionat de către Ministerul  Justiției, în calitate de Operator de Program.

 Working together for a green, competitive and inclusive Europe

Disclaimer: Proiect finanțat de Regatul Norvegiei prin Granturile Norvegiene. Valoarea grantului acordat proiectului este 2.500.000 de euro. Obiectivul proiectului este sprijinirea autoritățile române în adoptarea unei abordări coordonate pentru abordarea provocărilor reprezentate de punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul, vizând reducerea violenței în familie și a violenței împotriva femeilor prin facilitarea schimbului de bune practici cu instituții norvegiene relevante, cu experiență în domeniul violenței în familie și a violenței împotriva femeilor

Galerie Foto