OBIECTIV 6
Derularea de campanii de conștientizare pentru prevenirea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor

Activitatea 6.1.1
Campania națională de informare și de sensibilizare cu privire la schimbarea perspectivei și atitudinii asupra violenței de gen și a egalității de gen în rândul elevilor, studenților și cadrelor didactice

Această componentă a campaniei naționale s-a derulat sub titlul ”Împreună construim o lume fără violență” și s-a concretizat în peste 100 de sesiuni de informare derulate în licee și universități în toate cele 8 regiuni administrativ-teritoriale din România.
Grup țintă: 10.000 de persoane elevi, studenți și cadre didactice
Mesajele campaniei au urmărit sensibilizarea tinerilor privind consecințele negative ale stereotipurilor de gen și informarea lor în legătură cu măsurile de prevenire și combatere a fenomenului violenței domestice și de gen, precum și a serviciilor existente pentru asistența victimelor și a gresorilor în cazuri de violență domestică.
4 Dezbateri regionale au fost organizate la Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamț, Alba Iulia și București, cu participarea reprezentanților instituțiilor din domeniul educației publice (instituții de învățământ, universități, inspectorate școlare etc.) și cu implicarea reprezentanților ANES, în calitate de promotor guvernamental al educației pentru promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați

Activitatea 6.1.2

Campanie națională de informare privind stereotipurile de gen și creșterea gradului de conștientizare privind perspectiva societății românești asupra problematicii femeilor rome

 

Campania s-a adresat atât femeilor rome, reprezentanților comunităților de romi cât și reprezentanților ai autorităților locale și profesioniștilor cu responsabilități legate de problematica minorității romilor din cele 8 regiuni administrativ-teritoriale din România.

Grup țintă: 20.000 de persoane, femei din comunități rome, reprezentanți ai comunităților de romi, reprezentanți ai autorităților locale și profesioniști cu responsabilități legate de problematica etniei romilor.

Campania națională derulată sub titlul ”Aceleași visuri, aceleași șanse!” a cuprins:

O campania nationala media în cadrul căreia au fost difuzate un clip video și un spot radio pe cele mai populare posturi de radio și televiziune, pentru creșterea gradului de conștientizare privind  discriminarea femeilor de etnie romă.

Spot radio

Impactul campaniei media a fost măsurat prin intermediul unui sondaj aplicat la nivel național, al cărui rezultat poate fi consultat aici: document .pdf

Realizarea de materiale de informare (inclusiv în limba romani) pentru femeile rome, comunitățile de romi, autoritățile locale și profesioniștii cu responsabilități legate de problemele romilor.

21 de seminare organizate la nivel județean al căror obiectiv a vizat prezentarea și dezbaterea măsurilor de prevenire și combatere a violenței domestice și măsurile de protecție a femeilor rome, precum și noile prevederi legislative în temeiul Convenției de la Istanbul (emiterea ordinului de protecție provizoriu în situații urgență, soluții non-violente pentru a rezolva conflictele interpersonale, gestionarea cazurilor de divorț, prevenirea violenței și a discriminării pe bază de gen)

4 dezbateri regionale au fost organizate la Craiova, Brașov, Bacău și Constanța și au vizat abordarea problematicii fenomenului violenței domestice care afectează femeile rome, în contextul stereotipurilor și discriminării multiple. Au participat reprezentanți ai autorităților publice de la nivel local și regional,  responsabili cu administrarea  problemelor comunitare, inclusiv cu prevenirea și combaterea violenței domestice, implicit în cazul femeilor rome.