Astăzi, Secretarul de stat al ANES, Grațiela Drăghici, a primit vizita Excelenței Sale doamna Michele Ramis, Ambasadorul Franței la București.

Cu această ocazie secretarul de stat a salutat implicarea Excelenței Sale în Campania „Les Ambassadeurs Oranges”, o campanie pentru susținerea luptei împotriva violenței domestice, prin care zece reprezentanțe diplomatice la București au inițiat acest demers, ca un ecou la nivel diplomatic al campaniei globale a ONU Femmes – Orangez le Monde/Orange the World.

De asemenea discuțiile au vizat încheierea unui Protocol de Parteneriat între ANES și Ambasada Franței, în cadrul suitei de evenimente ocazionate de Săptămâna Egalității de Șanse, pentru promovarea perspectivei de gen și pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

GALERIE FOTO