10 Mai, « Valorizarea femeilor în timpul monarhiilor »
Luni, 10 Mai, la Muzeul Național de Artă al României, doamna Aurora Martin a susținut cursul de “Monarhii comparate”, sub deviza « Uniți întru Regalitate! ». Acțiunea, inițiată de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați – ANES, s-a adresat studenților de la Universitatea Dimitrie Cantemir și s-a desfășurat în contextul Săptămânii Egalității de Șanse între Femei și Bărbați. Invitat special a fost domnul Diță Nicolae, decorat cu ordinul Crucea Casei Regale, care a abordat tema « Valorizarea femeilor în timpul monarhiilor », insistând asupra rolului Reginei Maria a României în realizarea deplinei unități naționale a statului român, atât prin implicarea directă în viață socială, politică și militară a poporului român, cât și prin campaniile diplomatice întreprinse în plan internațional. Domnul Nicolae Diță este coautorul primului manual școlar dedicat Istoriei Monarhiei din România. La Muzeul Național de Artă al României a fost expus, pe 10 mai 2021, după mai bine de 70 de ani, Tronul Regilor României, fiind deschise publicului Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scară Voievozilor.