În perioada 21-22 octombrie 2024, la Geneva, a avut loc Reuniunea Regională de Evaluare Beijing +30 convocată, în comun, de către Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite (UNECE) și Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru Statutul Femeii, în scopul revizuirii a 30 de ani de la angajamentele de la Beijing pentru accelerarea egalității de gen în regiunea Europei Centrale și de Est. Reuniunea s-a bucurat de reprezentare la nivel mondial, iar alături de miniștri, secretari de stat și ambasadori, au participat și reprezenanți ai organizațiilor internaționale și societatea civilă.
Delegația națională a României a fost condusă de doamna Luminița Popescu, secretară de stat a Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), alături de doamna Monaliza Cîrstea, director al Direcției Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice.
Luminița Popescu, secretara de stat a ANES, a susținut declarația națională în care au fost prezentate aspecte esențiale realizate în promovarea egalității de șanse și prevenirea și combaterea violenței domestice, în conformitate cu Obiectivul 5 de Dezvoltare Durabilă (ODD) al Agendei 2030.
„România și-a aliniat politicile la angajamentele europene și internaționale, considerând egalitatea de gen o condiție sine qua non (trad. fără de care) pentru o societate democratică și durabilă care, în același timp, servește drept factor pozitiv pentru accelerarea progresului social. În prezent, considerăm că este esențial să acordăm atenție sinergiei dintre domeniile critice specifice de interes ale Platformei de acțiune de la Beijing și ODD nr. 5 și ODD nr. 16. Acum, mai mult ca niciodată, o abordare holistică și o voce globală comună sunt esențiale pentru accelerarea realizării egalității de gen. Guvernul României își exprimă angajamentul ferm pentru crearea unui sistem integrat de intervenție, cu acțiuni foarte bine coordonate pentru combaterea violenței împotriva femeilor, implicând activ toți factorii responsabili”, a declarat în cadrul reuniunii Luminița Popescu, secretara de stat ANES.
Rezultatele acestei reuniuni vor contribui la evaluarea globală a implementării Declarației și Platformei de Acțiune de la Beijing, care va avea loc în cadrul celei de-a 69-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii, din anul 2025. Reamintim faptul că România a devenit, recent, membru în această comisie pentru un mandat de 4 ani.
Totodată, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma angajamentele asumate prin Declarația de la Beijing și de a contribui la discuțiile privind strategiile pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, în special în contextul provocărilor actuale, precum migrația, conflictele armate și inegalitățile economice.
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați își reafirmă angajamentul de a continua eforturile pentru promovarea egalității de gen și pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, prin inițiative legislative, proiecte și acțiuni, contribuind, astfel, la realizarea unui viitor incluziv și echitabil pentru toate și pentru toți.
Galerie Foto