În perioada 20 – 22 martie s-a desfășurat la ANES vizita reprezentanților Ministerului Justiției al Regatului Unit al Norvegiei și a reprezentanților asociațiilor afiliate, Brøset și Shelter Mouvement.
Cu această ocazie, prin workshop-uri, vizite de lucru și întâlniri s-a realizat un schimb de bune practici privind serviciile sociale în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice.
Astfel, au avut loc vizite de lucru la Complexul multifuncțional OMINIS, Casa Invicta, Call Center-ul ANES și la Parlamentul României.
Workshop-urile au vizat discuții aplicate pe marginea Proiectului Predefinit „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul” având ca Operator de Proiect Ministerul Justiției din România și care urmează a fi implementat de ANES prin Mecanismul Financiar Norvegian.
Totodată, în direcția dezvoltării unei cooperări bilaterale active și eficiente, au fost configurate Notele de Concept pentru organizarea, în parteneriat, la București, a două Conferințe Internaționale la Nivel Înalt ce vor fi finanțate din fondurile de cooperare bilaterală.
În acest sens, secretarul de stat al ANES, Grațiela Drăghici, a subliniat importanța organizării uneia dintre acestea în marja evenimentelor – PRES RO – preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene reprezentând o oportunitate pentru România de promovare a valorilor și principiilor care stau la baza politicilor publice structurate și implementate de Guvernul României și de ANES.
GALERIE FOTO