În perioada 22-23 ianuarie 2019, Secretarul de Stat al ANES, Grațiela Draghici, a făcut parte din delegația de la Bruxelles, condusă de Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Constantin Budăi, cu ocazia prezentării priorităților României în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați, în contextul exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene.
În marja audierii din Comisia FEMM (Drepturile Femeii și Egalitate de Gen) a avut loc o întâlnire tehnică preliminară cu Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE precum și cu reprezentanți ai Secretariatului General al Consiliului UE.
În cadrul Comisiei FEMM din Parlamentul European, ministrul Marius Constantin Budăi a prezentat prioritățile României în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați și a punctat principalele dosare legislative și nelegislative pe care România le va avea de gestionat în exercitarea PRES RO, și anume:
– Aderarea UE la Convenția Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice „CONVENȚIA DE LA ISTANBUL” – dosar nelegislativ
– Propunere de Directivă a PE și a CONS privind Consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor neexecutivi ai societăților cotate la bursă „WOMEN ON BOARD” – dosar legislativ
– Propunere de Directivă orizontală cu privire la punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală – dosar legislativ – sub incidența art. 19 din TFUE
– Propunere de Directivă a PE și a CONS privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a CONS „WORK-LIFE-BALANCE” – dosar legislativ
– Proiectul Final de Concluzii – „Combatera dieferențelor de remunerare între femei și bărbați” – „GENDER PAY GAP”, care va fi prezentat de către ministrul muncii la reuniunea EPSCO din iunie 2019 în baza unei „NOTE DE CERCETARE” întocmită de EIGE.
Combatera diferențelor de remunerare între femei și bărbați reprezintă o prioritate pentru România în exercitarea PRES RO.
După audierea din Comisia FEMM, delegația a participat la evenimentul „INCLUSIVE FEMALE ENTREPRENEURSHIP”, ocazie cu care ministrul Marius Constantin Budăi a prezentat principalele acțiuni și programe ale Guvernului României pentru Promovarea perspectivei de gen în antreprenorial, cu accent pe programele „START-UP NATION” și „FEMEIA MANAGER”, subliniind în acest context faptul că: „Egalitatea de gen și independența economică a femeilor sunt esențiale pentru o creștere economică sustenabilă și o precondiție pentru îndeplinirea unor obiective privind politicile pe termen lung precum principale măsuri din Strategia Europa 2020, în special, în domeniul angajare și reducerea sărăciei și excluziunii sociale.”
La finalul audierii Președinta Comisiei FEMM, V.Blinkevičiute, a salutat responsabilitatea asumată de către România și a urat succes în exercitarea PRES RO.