Working together for a green,competitive and inclusive Europe
La data de 15.06.2020, la sediul Ministerului Justiției, a fost organizată o Reuniune de lucru privind implementarea proiectului predefinit „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”.
La acest eveniment, alături de reprezentanții Ministerului Justiției (Operator de Program: doamna Diana Popescu, director- Direcția Proiecte si Programe, Doamna Laura Ignat, Secretar general adjunct, domnul Alexandru Olaru, șef serviciu, și doamna Cristina Pantea, ofițer de proiect, din partea ANES au participat: doamna Luminița Popescu, Secretarului de Stat al ANES, domnișoara Mariana Ungureanu, director de cabinet, doamna Monaliza Cîrstea, director echipei de management din cadrul ANES, doamna Carmen Niculescu, manager de proiect.
Acest proiect, implementat de ANES, de la data de 29 ianuarie 2019, reprezintă o acțiune strategică menită să sprijine autoritățile administrației publice din România să adopte o acțiune coordonată în abordarea provocărilor generate de punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul, ratificată de România prin Legea nr.30/2016, și, vizează în mod implicit, reducerea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor, fiind orientat spre facilitarea schimbul de bune practici cu instituții norvegiene relevante, cu experiență în domeniu.
În cadrul reuniunii au fost discutate aspecte tehnice și organizatorice punctuale legate de stadiul implementării activităților proiectului, problemele întâmpinate si modul de contracarare a acestora în condițiile impuse de masurile luate la nivel național pentru contracararea pandemiei de COVID19, și modalitățile în care pot fi prevenite potențialele riscuri de implementare a activităților, cu impact asupra atingerii obiectivelor proiectului.
Doamna Luminita Popescu, Secretar de stat al ANES, a subliniat angajamentul ferm al Agenției, cu privire la depunerea tuturor diligențelor necesare pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului predefinit ”Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”, și, în același timp, importanța dialogului interinstituțional permanent și proactiv din perspectiva atingerii unor rezultate concrete, care sa vină în întâmpinarea nevoilor specifice ale victimelor violenței domestice și violenței sexuale.
Menționăm că proiectul constituie o primă abordare de acest tip în România, răspunzând necesității de armonizare cu prevederile art. 25 din Convenția de la Istanbul și vizând în mod implicit reducerea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor, prin transferul de bune practici de la instituții norvegiene relevante, cu experiență în domeniul violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.
Astfel, ANES are ca parteneri în derularea activităților, două organizații norvegiene de prestigiu: St. Olav University Hospital – Department of Brøset, specializat în domeniul serviciilor pentru victimele violenței sexuale și The Secretariat of the Shelter Movement, organizație specializată în desfășurarea de activități în domeniul serviciilor pentru agresori.
Pe lângă alte acțiuni relevante, pilonii principali ai proiectului se axează pe dezvoltarea unor rețele de centre de servicii, respectiv, 10 centre de criză pentru cazurile de violență sexuală și 8 centre de consiliere pentru agresori.
Galerie Foto
Parteneri în proiect
Krisesenter Sekretariate St.Olavs Hospital