Colaborarea cu sectorul privat – element cheie în promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, prevenirea și combaterea violenței domestice.
Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) a inițiat dialogul cu compania IKEA, care, în sfera privată, reprezintă un model progresist de bună practică în promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, manifestându-și interesul de a se implica pe termen lung în activități și campanii de prevenire și combatere a violenței domestice.
În acest context, miercuri 28 octombrie, a avut loc o întâlnire online la care au participat din partea ANES, Luminița Popescu, secretar de stat și Monaliza Cîrstea, director al Direcției de prevenire și combatere a violenței domestice și din partea IKEA, Emina Mujkanovic – coordonator Public Affairs, IKEA South East Europe, Violeta Neniță – Market Manager, IKEA România și Olivia Drăgușin.
Discuțiile s-au concentrat asupra acțiunilor comune care ar putea fi întreprinse pentru a marca cele 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2020, perioadă în care ANES își propune organizarea unei serii de evenimente și activități orientate, pe de o parte, către acțiuni de prevenire a situațiilor de violență domestică și, pe de altă parte, de promovare a tuturor tipurilor de servicii de sprijin care pot fi accesate de către victimele violenței domestice, respectiv linia națională telefonică gratuită 0800 500 333, destinată victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriu de sex și traficului de persoane.
La nivel de companie, IKEA și-a asumat angajamentul de a aborda problematica inegalităților dintre femei și bărbaţi, prin măsuri menite să contribuie la crearea unei societăți egale și incluzive, promovând un mediu de lucru care exprimă egalitate, oferind salarii egale pentru același loc de muncă, oportunități egale de angajare și promovare pentru femei și bărbați, făcând în același timp demersuri pentru reprezentarea egală a femeilor și bărbaților în funcții de conducere și în alte poziții din companie.
De asemenea, IKEA România susține financiar proiecte menite să susțină independența economică a femeilor aflate în situații de vulnerabilitate