Intervenția doamnei Monalisa Cîrstea, director ANES, în cadrul emisiunii “Prin tribunale ca prin viață
Emisiunea “Prin tribunale ca prin viață” ne propune o perspectivă asupra violenței domestice din țara noastră.
În scopul de a trage un semnal de alamă cu privire la necesitatea prevenirii și combaterii violenței domestice, de Ziua internațională a femei – 8 martie, la postul de televiziune A7TV, gazda emisiunii “Prin tribunale ca prin viață”, doamna avocat Mihaela Olaru a abordat această temă de interes public în prezența invitaților săi : doamna Monalisa Cîrstea, Director, Direcția Prevenirea și Combaterea Violentei Domestice, domnul Mihai Tănăsescu – avocat Baroul București și domnul dr. Cătălin Luca – psiholog clinician cu competențe în expertiza psihologică.
În cadrul emisiunii au fost explorate următoarele subiecte importante:
– cauzele pentru care de cele mai multe ori victimelor le este teamă de agresor și nu au curajul să raporteze situațiile de violență domestică,
– încrederea în autorități și în sistemul de justiție,
– modalitățile prin care ANES și celelalte instituții responsabile pot veni în sprijinul victimelor
(ordinul de protecție provizoriu, servicii sociale, servicii specializate),
– impactul psihologic asupra victimei și copiilor abuzați, victimizarea, lipsa stimei de sine,
– consecințele traumelor suferite de victimă și cât de importantă este consilierea acestora,
– proiecte pe care ANES le are în derulare pentru sprijinirea și protecția victimelor violenței domestice,
– problematica agresorilor și necesitatea consilierii acestora.