La data de 6 aprilie 2021, Președinția portugheză a Consiliului UE a organizat Conferința la nivel înalt cu tema :„A zecea aniversare după semnarea Convenției de la Istanbul. Starea de fapt”, cu participarea unor importanți oficiali europeni de la nivelul ministerelor de resort, Comisiei Europene, Parlamentului European, Institutului European pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, mediul academic și alte organizații relevante.
În cadrul acestui eveniment aniversar, participarea României a fost asigurată de către doamna secretar de stat, Luminița Popescu, care, în declarația susținută în prima parte a conferenței, a subliniat poziția țării noastre astfel: “ Guvernul român își reafirmă sprijinul pentru aderarea UE la Convenția de la Istanbul, exprimând certitudinea că această abordare în cadrul politicii europene va asigura întărirea cadrului legal în UE și punerea în aplicare a unor politicilor coerente privind prevenirea și combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor. Convenția de la Istanbul reprezintă un tratat esențial pentru drepturile femeilor și suntem hotărâți să ne continuăm eforturile pentru a îmbunătăți viața femeilor – victime ale violenței de gen, susținând toate eforturile UE în această direcție.”
Conferința a fost structurată pe trei sesiuni: “Stadiul implementării Convenției”, „Standardele convenției se aplică în orice moment – prevenirea și combaterea violenței domestice în perioada pandemiei” și „Abordări inovatoare pentru fenomenul violenței online împotriva Femeilor”.
În cuprinsul intervențiilor, participanții au subliniat următoarele aspecte:
– necesitatea întreprinderii tuturor demersurilor pentru ratificarea Convenției de către cât mai multe state, ca element esențial al combaterii discriminării împotriva femeilor şi promovării egalității de șanse între femei și bărbați, din perspectiva dreptului la egalitate de șanse și nediscriminare, ca valori fundamentale ale UE.
– stadiul actual al implementării Convenției și provocările apărute
– necesitatea utilizării Convenției pentru a stabili standarde adecvate la nivelul UE în materia prevenirii și combaterii violenței domestice
– necesitatea creșterii nivelului de conștientizare a problemelor cu care se confruntă femeile care trăiesc în situații abuzive în spațiul UE.
– asigurarea permanenței și disponibilității serviciilor sociale specifice pentru a putea proteja femeile și copiii lor, a preveni violența domestică și a diminua impactul COVID 19,
– continuarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului, în special în unitățile rezidențiale (adăposturi și servicii pentru protecția femeilor).
– importanța parteneriatelor publice și private pe durata pandemiei, în scopul asigurării protecției victimelor.
– necesitatea întăririi cadrului legislativ comunitar în domeniul violenței cibernetice
– aplicarea Convenției de la Istanbul permanent, indiferent dacă există pandemia COVID-19 sau nu.
– asigurarea permanenței și disponibilității serviciilor sociale specifice pentru a putea proteja femeile și copiii lor și pentru a preveni violența domestică, în primul rând.
– continuarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului, în special în unitățile rezidențiale (adăposturi și servicii pentru protecția femeilor).