Încheierea acordului de parteneriat între ANES și International Women’s Association (IWA)
În contextul continuării parteneriatului dintre Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și mediul academic, la data de 15 iunie 2021, doamna Luminița Popescu, secretar de stat ANES, a organizat o întâlnire cu doamna Delia Sfetcu, reprezentant al International Women’s Association (IWA), doamna Anca Boeriu, lector univ. dr. la Universitatea Națională de Arte București și doamna Andreea Sandu, fondator si coordonator al Galeriei de artă GALATECA la sediul agenției.
Această întâlnire capătă o însemnătate deosebită, deoarece în cadrul ei s-a semnat acordul de parteneriat dintre ANES și International Women’s Association (IWA). S-a discutat, de asemenea, despre prima acțiune din cadrul colaborării: mai exact, crearea unei expoziții de artă inspirată din problematica fenomenului de violență împotriva femeilor. Creșterea vizibilității acestui flagel prin diverse acțiuni este absolut necesară, deoarece el afectează toate segmentele vieții unei femei, crescându-i vulnerabilitatea în societate.
Întâlnirea a confirmat importanța parteneriatelor și a solidarității dintre reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale, a mediului academic și a instituțiilor statului pentru construcția și dezvoltarea de acțiuni și proiecte menite să aducă beneficii reale pentru toți membrii societății, generând progresul social, mai ales în domenii precum violența împotriva femeilor și cel al egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați.