La data de 15 iulie 2021, a avut loc Conferința “Mâini unite pentru o viață fără violență domestică”, la care au participat din partea Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați: doamna Luminița Popescu, Secretar de Stat, doamna Monaliza Cîrstea, director al Direcției Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice, reprezentanți ai autorităților administrației locale din România, precum și ai societății civile, atât din partea României cât și din partea Italiei și Spaniei.
Evenimentul organizat de doamna Ana Liliana Ionescu , președinta Asociației Edificando Sueňos din Spania a reprezentat un foarte bun prilej de a evidenția exemplele de bună practică și eforturile comune ale profesioniștilor din România, Italia și Spania, în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice și violenței împotriva femeilor.
În intervenția sa, doamna Luminița Popescu, Secretar de Stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), a evidențiat faptul că “violența împotriva femeilor este un fenomen structural și global, care reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului și subminează zilnic demnitatea și integritatea femeilor, afectând grav nu numai familiile, ci și comunitățile și societatea”, iar pentru soluționarea acestora este necesară cooperarea interinstituțională, existența unei coeziuni între toate intervențiile, precum și a tuturor actorilor și factorilor implicați în această problematică, care să acționeze solidar și empatic.
Ulterior au fost prezentate progresele, măsurile și respectiv proiectele demarate la nivelul ANES. Pe lângă experiențele de viață, împărtășite cu multă sensibilitate de către participante, au fost prezentate informații deosebit de interesante în legătură cu:
-
Aspectele procedurale și legale referitoare la protecția victimelor violenței domestice în Spania,
-
Măsuri de sprijin din partea organizațiilor neguvernamentale din Spania și Italia,
-
Posibilitatea inițierii unor modificări legislative care să vină în viitor în sprijinul victimelor violenței domestice,
-
Necesitatea stringentă a unor prevederi legale, măsuri și proiecte care să asigure promovarea egalității de șanse între femei și bărbați și prevenirea violenței domestice în sistemul de educație, la toate nivelurile.