Obiectivul RUTI este de a crea cadrul în care, pe de o parte, grupurile specializate din societatea civilă să se înregistreze atunci când urmăresc să convingă decidenții: să preia o inițiativă de politică publică sau să modifice o politică publică existentă iar, pe de altă parte, decidenții să confirme întâlnirile directe cu aceștia, asigurându-se transparența și minime reguli de etică în procesul de elaborare a politicilor la nivelul Guvernului. Transparența actului decizional presupune implicarea întregii societăți în acest proces.
Decidenții sunt reprezentați de: Prim – Ministrul României, Șeful Cancelariei Prim-Ministrului și Secretarul General al Guvernului, miniștri, secretari de stat, consilieri de stat și conducători cu rang de demnitar ai altor instituții sau organe centrale ale administrației publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor. Aceștia vor afișa agenda zilnică a întâlnirilor.
RUTI este administrat de Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social.