Întreaga lume marchează, pe data de 10 decembrie, Ziua internațională a drepturilor omului. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Documentul stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale, inalienabile și cu libertăți fundamentale. Ziua de 10 decembrie ar trebui să reprezinte peste tot în lume un prilej de a reitera necesitatea de a lupta împotriva oricărei forme de abuz sau discriminare sau atentat la drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Tocmai pentru că, în multe zone din lume, drepturile fundamentale ale oamenilor sunt încălcate, este de datoria noastră să conștientizăm amploarea acestui fenomen și, acolo unde este posibil, să ne implicăm pentru a-l combate.

Declatrația Universală a Drepturilor Omului reprezintă o piatră de temelie pentru dezvoltarea civilizaţiei, pentru înţelegere şi cooperare socială în toate grupurile şi comunităţile din lume. Dar, dincolo de a reprezenta un moment istoric, reprezintă și un element de continuitate în promovarea unor valori umane fără de care nu s-ar fi ajuns, la stadiul de dezvoltare şi de înţelegere umană de care ne bucurăm astăzi. Convenția privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială,  Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor, Convenția Drepturilor Copilului sunt doar câteva dintre etapele care i-au urmat.

Demnitatea persoanei umane, egalitatea, integritatea, sunt drepturi inalienabile cu care ne naştem şi de care nu trebuie să ne lipseasă nicio tendinţă socială sau politică. Ele trebuie să fie acel liant care îi uneşte pe oameni şi îi face să fie la fel indiferent de origine, rasă, religie sau confesiune, crezuri politice sau sociale, principii şi opinii. Demnitatea umană este o valoare universală şi care stă la baza funcţionării oricărei societăţi, a respectării tradiţiilor fiecărui grup social în parte, a securităţii internaţionale şi a cooperării între state.

Acordul de parteneriat semnat, la începutul acestui an, între ANES și IRDO și dialogul inter-instituțional dintre cele două entități, au avut drept rezultat concret organizarea a trei acțiuni menite să susțină apărarea și promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. Prima acțiune implementată  a fost Campania pentru conștientizarea hărțuirii morale la locul de muncă desfășurată sub deviza Hărțuirea Morală este ilegală – Pune stop relațiilor de muncă disfuncționale! , care s-a desfășurat între 15 septembrie și 15 octombrie 2020 și a avut ca obiectiv conștientizarea cetățenilor cu privire la posibilitatea raportării cazurilor de hărțuire morală la locul de muncă, dar și promovarea noilor măsuri adoptate la nivel legislativ în România.

Ca rezultat al campaniei, s-a avut în vedere centralizarea, analizarea și sintetizarea informațiilor oferite de victime și de instituțiile publice prin completarea formularelor pentru victimele și oragnizațiile având atribuții în domeniu și, totodată, identificarea și promovarea unor modele de bune practici în materie.

Datele urmează a fi utilizate pentru redactarea unui studiu privitor la cauzele, efectele și modalitățile practice de prevenire și combatere a violenței morale la locul de muncă. Este de menționat și faptul că rezultatele vor fi discutate într-un grup de lucru inițiat de cele două entități partenere și, ca urmare, se va elabora un studiu, care va integra opiniile, comentariile, observațiile specialiștilor cu privire la hărțuirea morală la locul de muncă. 

Cele două instituții partenere au mai organizat, în data 26 noiembrie 2019, un seminar în format virtual cu tema Siguranța femeilor în spațiul public și în spațiul privat”, în contextul agravării fenomenului violenței generată de pandemia COVID-19. Evenimentul a fost proiectat în contextul marcării Zilei Internaționale pentru Combaterea Violenței împotriva Femeilor și al demarării Campaniei Internaționale a celor 16 zile portocalii de activism pentru conștientizarea fenomenului violenței, campanie care se desfășoară în perioada 25 noiembrie-10 decembrie.

În cadrul seminarului virtual, au fost analizate atât barierele existente, cu care se confruntă cei care lucrează în domeniul combaterii violenței, cât și direcțiile de acțiune pentru viitor, în vederea asigurării dreptului fiecărei femei la o viață fără violență, prin prisma legislației existente și a recomandărilor societății civile pentru îmbunătățirea acesteia. În acest sens, s-au prezentat o serie de modificări legislative privind prevenirea și combaterea violenței, precum și Ghidul metodologic care urmează să furnizeze entităților publice și private informații, instrumente de lucru și proceduri privind implementarea Planurilor de acțiune privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați.

 Dezbaterea a avut ca scop analizarea implicaţiilor şi consecinţelor actelor de violenţă domestică, a modului în care acestea sunt percepute în familie şi în comunitate, precum și prezentarea unor exemple de bune practici. În acest context, prezentarea studiului IRDO Drepturile femeilor. O viață fără violență este dreptul fiecărei femei a demonstrat preocupările constante în direcția respectării demnității femeilor.

Deosebit de importante au fost recomandările societății civile în privința îmbunătățirii legislației în domeniu și angajamentele participanților de implicare în campanii de combatere a violenței domestice și de promovare a egalității de șanse între femei și bărbați.

În contextul parteneriatuluiu, vom mai lansa o campanie de sensibilizare cu trei acțiuni principale scopul fiind acela de a obține mai mult sprijin public pentru această problematică. Mai întâi vom găzdui pe pagina noastră web mărturii și povești de succes ale unor femei aflate în poziții de conducere în diferite domenii. În al doilea rând, vom organiza 5 ateliere cu femei în poziții de conducere din ONG-uri, din sectorul academic, din entități publice și private și dintre parteneri sociali. Ca urmare a aceastei campanii, vom avea în vedere introducerea unor modificări legislative în Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați, în legătură cu  necesitatea stabilirii de cote sau acțiuni afirmative pentru a crește reprezentarea femeilor în procesul decizional. În acest sens, vom organiza un grup de lucru mandatat să elaboreze aceste amendamente. Campania, prevăzută a se desfășura la nivel național, urmează a fi implementată începând din data de 10 decembrie 2020 și va continua în 2021.

În încheiere, țin să apreciez în mod special colaborarea atât de eficientă cu IRDO și cu partenerii implicați în proiectele noastre comune și sper ca și anul viitor să demarăm proiecte la fel de consistente pe linia respectării drepturilor omului și a promovării egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați.

Cu ocazia celor 16 zile de activism împotriva violenței domestice, în contextul parteneriatului semnat între ANES și IRDO au avut loc, două evenimente, după cum urmează :

–           – un webinar cu tema «Siguranța femeilor în spațiul public și în spațiul privat », luând în considerare agravarea fenomenului violenței, generată de pandemia COVID 19

https://www.agerpres.ro/comunicate/2020/11/26/comunicat-de-presa-institutul-roman-pentru-drepturile-omului–617287

  • –  o conferință on line, dedicată drepturilor omului, cu tema «Respectarea demnității umane și a egalității de șanse și de tratament în condiții de criză», la care parteneri au fost și două universități private din București.

https://www.agerpres.ro/comunicate/2020/12/10/comunicat-de-presa-agentia-nationala-pentru-egalitatea-de-sanse-intre-femei-si-barbati–625607

Galerie Foto