Astăzi, secretarul de stat al ANES, Grațiela Drăghici, a prezidat cea de-a doua reuniune a CONES – Comisia națională în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați, organism interministerial cu scopuri bine definite și anume acela de a identifica cele mai bune soluții pentru dezvoltarea și implementarea politicilor publice ale ANES, precum și acela de a promova principiul egalității de șanse între femei și bărbați în toate domeniile vieții publice, pe principiul transparenței și pe cel al transversalității.
La reuniune au participat secretarul general adjunct al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Daniela Moroșanu, președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse din Senatul României, Adrian Wiener, reprezentanți ai ministerelor membre CONES, ai organismelor sindicale și ai organismelor non-guvernamentale.
În calitatea sa de președinte al CONES, secretarul de stat al ANES a prezentat stadiul actual al proiectelor de lege inițiate de MMJS/ANES, seria de acțiuni organizate în Săptămâna Egalității de Șanse între Femei și Bărbați, precum și principalele direcții de acțiune pentru al doilea semestru al acestui an.
GALERIE FOTO