Working together for a green,competitive and inclusive Europe

 

Convenția de la Istanbul – Garanție pentru respectarea drepturilor fundamentale ale femeilor.

 

La nivel global, milioane de femei sunt supuse violenței prin cruzime și /sau tortură și, de cele mai  multe ori, agresorii fac parte dintre apropiați sau chiar din familie.

Atunci când membrii familiei consideră că printr-un anumit gest sau comportament au pătat onoarea acesteia, femeile cad pradă celor mai cutremurătoare abuzuri, care pot ajunge până la uciderea lor. Multe dintre aceste fapte, incompatibile cu nivelul actual de dezvoltare și de progres al umanității, își au rădăcinile în obiceiuri și tradiții care sunt greu de înțeles pentru o societate civilizată și un stat democratic.

În țara noastră, prin ratificarea Convenției de la Istanbul (Legea nr.30/2016) au fost întărite garanțiile privind respectarea drepturilor fundamentale ale femeilor și prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice iar, în prezent, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) împreună cu ministerele, instituțiile și organizațiile neguvernamentale cu activitate în acest domeniu, acționează pentru implementarea prevederilor Convenției, prin acțiuni comune care să  conducă la îmbunătățirea statutului femeilor din România.

În mod concret, art. 4. alin.(2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenței domestice, cu modificările și completările ulterioare, prevede că “în nicio formă şi în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiția şi onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violență definite în prezenta lege.

Aceste prevederi au fost inserate în cuprinsul legii cu scopul de a orienta, atât profesioniștii din diferite sfere de intervenție, cât și instanțele judecătorești, în soluționarea cauzelor în care victimele au fost supuse unor forme de violență domestică justificată de către agresor prin raportarea la diferite împrejurări, obiceiuri, tradiții sau onoare.

La data de 6 februarie 2020, România a transmis primul raport național cu privire la implementarea Convenției de la Istanbul, către mecanismul de monitorizare a Convenției de la Istanbul (GREVIO). În următoarea etapă, în perioada 19 -23 octombrie 2020, delegația GREVIO va desfășura o vizită în țara noastră.

Programul sesiunii de lucru va cuprinde întâlniri cu ministerele și instituțiile cu atribuții în domeniul prevenirii şi combaterii violenței domestice și împotriva femeilor și, în egală măsură, cu organizații neguvernamentale.

Parteneri în proiect

Krisesenter Sekretariate            St.Olavs Hospital

Linkuri utile

Ambasada Regatului Norvegiei in România
Operatorul de program
Finanțări MFN

Finanțări SSE