Evenimentul a fost organizat de către Ministerul pentru Cooperare Nordică și Egalitate, condus de ministrul Thomas Blomqvist, cu scopul de a releva progresele înregistrate, de statele membre ale Uniunii Europene, în domeniul egalității de șanse, la 25 de ani de la lansarea Platformei de Acțiune de la Beijing și de a creiona direcțiile viitoare de acțiune în noua configurație a Parlamentului European și a Comisiei Europene, după alegerile europarlamentare din acest an.

În intervenția de deschidere ministrul Thomas Blomqvist a prezentat proritățile PRES FI articulate pe consolidarea principiului egalității de șanse la nivelul Uniunii Europene și la nivel global precum și pe împuternicirea economică a femeilor in baza măsurilor cuprinse în Pilonul Social European și pe necesitatea promovării unei noi Strategii pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați la nivelul Uniunii Europene, prin implicarea și determinarea primului Președinte femeie al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În continuare, reprezentanții instituțiilor internationale europene relevante pentru domeniu – COM, PE, EIGE, ONU, au prezentat provocările, prioritățile și politicile europene axate pe promovarea perspectivei de gen și pe prevenirea și combaterea violenței domestice.

Astfel, Directorul general al DG Justice and Consumers Tiina Astola, cu care secretarul de stat Grațiela Drăghici a avut o discuție informală, privind necesitatea unei noi Strategii a UE pentru Egalitate de Șanse, a afirmat încrederea că noul Președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va încuraja și va consolida reducerea celor 4 „Gap-uri” critice care vizează perspectiva de gen la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, și anume:

– Employment gap

– Gender pay gap

– Pension gap

– Decision-making gap

Directorul EIGE, Virginia Langbak, cu care ANES are o colaborare directă pentru o serie de analize și activități comune, a prezentat „Raportul Beijing+25”.

Vicepreședintele BEI – Alexander Stubb a subliniat importanța abordării tematicii de gen pe cei trei piloni: „Gender equality”, „Gender pay gap”, „Economic empowerment for women” .

Cele trei intervenții au reprezentat punctul de plecare pentru panelurile, întâlnirile bilaterale și discuțiile la care secretarul de stat al ANES, Grațiela Drăghici a participat.

Astfel, în marja conferinței, secretarul de stat Grațiela Drăghici a avut o întâlnire bilaterală cu gazda evenimentului, ministrul Thomas Blomqvist.

Cu această ocazie, a salutat inițiativa organizării Conferinței la nivel înalt, a subliniat importanța Declarației Trio pe egalitate de șanse, semnată în marja PRES RO și a reiterat determinarea României de a continua, în baza priorităților asumate în marja PRES RO, acțiunile privind reducerea discriminării de gen pe piața muncii, împuternicirea economică a femeilor și prevenirea și combaterea violenței domestice.

Ministrul pentru Cooperare Nordică și Egalitate a salutat succesul Președinției României, a prezentat prioritățile PRES FI pe domeniul egalității de șanse, cu accent pe bugetarea de gen și a subliniat importanța continuării acțiunilor comune în baza Declarației Trio : Ro-Fi-Hr.

La final, secretarul de stat Grațiela Drăghici a urat mult succes în exercitarea Președinției Finlandei la Consiliul Uniunii Europene și a asigurat că România, stat membru al Uniunii Europene, va milita în continuare pentru promovarea egalității de șanse între femei și bărbați, ca valoare fundamentală a democrației sociale, comună tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, secretarul de stat al ANES, Grațiela Draghici, a avut o întâlnire bilaterală cu Delegația Spaniei la Conferință, reprezentată de conducerile celor două instituții guvernamentale spaniole responsabile de analizele și statisticile la nivel național pe domeniul egalității de gen și violenței domestice din Spania doamna Rocio Pilar Rodriguez Prieto, director al Institutului pentru Egalitate de Sanse si doamna Maria Begona Suarez, director în cadrul Directiei Generale pentru Femei Antreprenor si Mediul de Afaceri.

Cu această ocazie, a salutat buna cooperare cu guvernul spaniol și cu Poliția Națională Spaniolă, în vederea armonizării prevederilor Convenției de la Istanbul cu legislația națională, cu referire la Ordinul de Protecție Provizoriu, pilon central al Legii 174/2018, inițiată de ANES prin MMJS, adoptată de Guvern și votată ulterior de Parlament.

Totodată a convenit asupra unui viitor transfer de know-how cu privire la finanțarea de către guvern, a regiunilor și autorităților locale pe domeniul egalității de șanse și prevenirii și combaterii violenței domestice, precum și cu privire la noi mecanisme dezvoltate în baza Legii 1/2004, promovată de Parlamentul Spaniei, una din cele mai bune legislații în domeniu, o Lege care a condus la scăderea semnificativă a cazurilor de violență domestică și a deceselor prin violență domestică.

Secretarul de stat Grațiela Drăghici a avut, totodată, discuții informale cu Directorul DG Justice and Consumers (Comisia Europeana), doamna Tina Astola și cu Directorul Directiei pentru Egalitate, doamna Irena Mozzova, acestea felicitând România pentru exercitarea cu succes a Președinției la Consiliul Uniunii Europene și asigurându-ne că vor susține pe agenda UE o nouă Strategie pentru Egalitate de Șanse între femei și bărbați.

GALERIE FOTO