În continuarea dialogului cu reprezentanți ai societății civile, doamna Luminița Popescu, secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, a avut astăzi o întâlnire cu doamna Silvia Dumitrache, președintă a Asociației Femeilor Românce din Italia și membră a Romanian Women’s Lobby (RWL), în care tema centrală a fost orientată pe problemele cu care se confruntă femeile românce din Italia și pe modalitățile concrete de soluționare a acestora.

Discuțiile s-au concentrat pe două paliere de acțiune: întârirea colaborării inter-instituționale la nivel înalt, din perspectiva inițierii demersurilor pentru cooperarea bilaterală între România și Italia, dar și consolidarea colaborării dintre Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și organizațiile neguvernamentale care reprezintă românii din Diaspora.

Pe parcursul discuțiilor, s-a pus accent pe importanța și necesitatea transferului de bune practici între România și Italia, în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor, prin diverse metode, precum: informarea cetățenilor români aflați în Italia, dar și în țările de rezidență, despre serviciile sociale dedicate victimelor violenței domestice, asigurarea accesului lor la acestea, împuternicirea femeilor prin cunoașterea drepturilor pe care le au și a măsurilor de protecție de care pot dispune. De asemenea, s-a discutat posibilitatea realizării unui schimb de experiență între echipele care asigură funcționarea liniilor telefonice naționale destinate victimelor violenței domestice.

Printre alte subiecte importante abordate s-au aflat și problematica familiei transnaționale, dar și diversele vulnerabilități la care femeile pot fi expuse, precum traficul de persoane sau exploatarea prin muncă.

Întâlnirea a favorizat crearea unui dialog pozitiv și constructiv, iar doamna Luminița Popescu a subliniat faptul că este nevoie de cooperare continuă și a asigurat interlocutorii de disponibilitatea domniei sale de a discuta și de a contribui direct la identificarea celor mai bune soluții care pot veni în sprijinul și beneficiul femeile românce din Italia.

Galerie Foto