Lansarea dialogului dintre Președintele Senatului României și conducerea ANES
În cadrul sferei de cooperare dintre ANES și reprezentanții Parlamentului României, în data de 13 aprilie 2021 a avut loc o întâlnire de lucru în cursul căreia doamna Anca Dragu, Președinte al Senatului României și doamna Luminița Popescu, Secretar de stat al ANES au abordat aspecte deosebit de importante în legătură cu prevenirea și combaterea violenței domestice și promovarea egalității de șanse dintre femei și bărbați.
Doamna Anca Dragu a subliniat faptul că acțiunile necesare pentru prevenirea și combaterea violenței domestice reprezintă una dintre prioritățile mandatului său actual, alături de internsificarea cooperării internaționale în scopul identificării modelelor de bună practică care ar putea fi preluate la nivel național.
În centrul discuțiilor s-au aflat modalitățile de colaborare în vederea identificării celor mai bune soluții pentru implicarea activă a tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, responsabilizarea autorităților administrației publice locale și necesitarea creșterii gradului de încredere a femeilor victime în intervenția autorităților.
Doamna Luminița Popescu a menționat faptul că “educația pentru asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați poate contribui la creșterea nivelului de conștientizare a tuturor femeilor, tinerilor și opiniei publice, cu privire la tipurile, cauzele, și consecințele tuturor formelor de violență împotriva femeilor” și a prezentat măsurile și acțiunile întreprinse de către ANES în ultima perioadă.
O altă dimensiune a dialogului s-a centrat pe măsurile necesare pentru promovarea femeilor în funcții de decizie și în viața politică, și pe identificarea soluțiilor legislative privind introducerea cotelor de gen și împuternicire a femeilor.
Întâlnirea a constituit un bun prilej pentru reafirmarea rolului esențial pe care îl are dialogul permanent dintre reprezentanții Guvernului și cei ai Parlamentului, și o premisă excelentă pentru asigurarea coeziunii femeilor din viața politică în cee ace privește deschiderea unui orizont comun de acțiuni și de intervenție, cu și pentru femeile din România.