Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022—2027
Legislație națională în domeniul violenței domestice:
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, constituie un obiectiv de interes național și prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată de ocrotire si sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.
În ultimii 3 ani România a depus în mod constant diligențe în vederea ratificării și pregătirii implementării Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), document programatic recunoscut, în mod unanim, ca fiind cel mai complex instrument de cooperare juridică internațională în ceea ce privește prevenirea și combaterea violenței domestice, protejarea victimelor, urmărirea penală a autorilor și adoptarea unei game largi de măsuri pentru a stopa acest flagel.
În scopul realizării angajamentelor asumate de către statul român în ceea ce privește asigurarea implementării prevederilor Convenției de la Istanbul, ANES a elaborat un set complex de acte normative care modifică și completează actele normative în vigoare din domeniu, în acord cu prevederile Convenției de la Istanbul.
Astfel că, la data de 13.07.2018, Parlamentul României a adoptat Legea nr 174/2018 de modificare și completare a Legii nr 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în Monitorul Oficial nr 618 din 18 iulie 2018
Noua reglementare creează o abordare centrată pe victimă și pe dezvoltarea unor măsuri de prevenire a faptelor de violență domestică (consiliere psihologică în cazurile de divorț cu antecedente de violență domestică, monitorizarea ordinelor de protecție/măsuri de prevenire a încălcării acestora) și, în egală măsură, prevede măsuri de intervenție în regim de urgență în situații de risc imediat.
-
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-
Legea nr. 30/2016 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice;
-
HG. nr. 1156/2012 privind aprobarea Strategiei Naționale pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie pentru perioada 2013-2017;
-
HG. nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei – cadru privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de violență asupra copilului și de violență în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state;
-
HG. nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal;
-
Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal al României, cu modificările și completările ulterioare;
-
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare;
-
Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările ulterioare; În scopul asigurării protecţiei victimelor infracţiunilor, prezenta lege reglementează unele măsuri de informare a victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile acestora, precum şi de consiliere psihologică, asistenţă juridică gratuită şi compensaţie financiară de către stat a victimelor unor infracţiuni.
-
Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare; Prezenta lege reglementează procesul de evaluare, certificare, monitorizare şi control pentru asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale. Prevederile prezentei legi se aplică tuturor serviciilor sociale, precum şi furnizorilor de servicii sociale, publici şi privaţi, care funcţionează pe teritoriul României.
-
Hotărârea Guvernului nr. 118/2014 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012;
-
Hotărârea Guvernului nr 978/2015 din 16 decembrie 2015privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale şi a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabileşte contribuţia lunară de întreţinere datorată de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice din centrele rezidenţiale
-
Ordinul nr. 383/2004 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie;
-
Ordinul nr. 384/306/993/2004 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului sănătăţii pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie;
-
Ordinul nr. 304/385/1.018/2004 al ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii privind aprobarea Instrucţiunilor de organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
-
Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
-
Ordonanța Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare; Serviciile sociale, în sensul prezentei ordonanţe, reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii.
-
Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale;
-
Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 2126/2014 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi pentru serviciile acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinelor sociale;
-
Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice 3123/24.12.2015 privind modificarea Ordinului nr. 2126/2014.
-
Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr.1343/2015 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind completarea fişelor de autoevaluare pentru serviciile din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie;
-
HOTĂRÂRE Nr. 592/2021 din 27 mai 2021 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale “SINERGIE” 2021 – 2030 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale “SINERGIE” 2021 – 2030