Participarea doamnei Luminița POPESCU, Secretar de Stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, la reuniunea de lucru pentru implementarea activităților proiectului „Femeile în timpul și după coronavirus: Informare, Cercetare și Advocacy pentru Egalitate de Gen”.
Joi, 9 iulie 2020, s-a desfășurat la sediul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în format restrâns, reuniunea de lucru a doamnei Andreea RUSU, Directoarea Executivă a Centrului de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA cu reprezentanții ANES : doamna Luminița POPESCU, Secretar de Stat, doamnele directoare Monaliza CÎRSTEA și Gianina DIMITRESCU și doamnele consiliere, Aurora MARTIN și Carmen NICULESCU.
Lucrările acestei reuniuni au avut ca obiective întărirea cooperării dintre cele două entităti și finalizarea demersurilor cu privire la implementarea activităților proiectului „Femeile în timpul și după coronavirus: Informare, Cercetare și Advocacy pentru Egalitate de Gen”, finanțat prin Programul Active Citizens Fund România, Apelul 4 Conștientizare privind drepturile omului și tratament egal, cu o durată de implementare de 6 luni și un buget total de 16.639 euro.
Prin acest proiect, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA au agreat să colaboreze pentru realizarea unei campanii online pentru creșterea nivelului de conștientizare în social-media, a unei cercetări exploratorii și pentru acțiuni de Advocacy privind abordarea integratoare de gen în politici de criză și post-criză COVID 19.

Galerie Foto