Propunere ANES de realizare a unei campanii de informare privind violența domestică, pentru comunitatea de români din Spania

O delegație a Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse (ANES), condusă de secretarul de stat Grațiela Drăghici, a efectuat o vizită de lucru la Madrid, în perioada 15 – 16 ianurie.

În cadrul acestei vizite, secretaul de stat al ANES a propus încheierea unui protocol de colaborare în vederea promovării unei campanii de informare și sensibilizare asupra fenomenului violenței domestice, în rândul comunității române din Spania. Propunerea sa a venit în contextul în care, doar anul trecut, au fost înregistrate de către Poliția Națională Spaniolă 22.000 de cazuri de violență domestică în rândul comunității române, acestea reprezentând 5% din cazurile înregistrate la nivel național.

Delegația română a participat la reuniunea cu Secretariatul de Stat pentru Servicii Sociale și Egalitate de Șanse, în cadrul căreia delegata Guvernului pentru Violența de Gen, José Ordóñez Carbajal, a prezentat legislația spaniolă și ultimele date statistice înregistrate, având în vedere că Spania reprezintă un model de bună practică în prevenirea și combaterea violenței de gen, prin rezultatele extraordinare înregistrate în ultimii ani.

Reprezentanții ANES au discutat și cu vicepreședinta Comisiei de investigare a violenței de gen, Milagro Rodríguez Marín, comisie cu activitate de peste 40 de ani în domeniu, înregistrată la ONU ca organizație de consultanță și cu o vastă expertiză în domeniu și au vizitat Centrul de Asistență Integrală acordată Femeilor Victime ale Violenței Sexuale din Comunitatea Madrid ‐ CIMASCAM.

Directorul general adjunct pentru asistența acordată victimelor violenței de gen (Ministerului Regional pentru Politici Sociale și Familie al Comunității Madrid), Inmaculada Sánchez González, și coordonatorul CIMASCAM, Sonia Cruz, au explicat cum funcționează centrul și au prezentat serviciile de consiliere psihologică și asistență juridică acordate victimelor, fiind evidențiată de către ambele părți utilitatea schimbului de experiență și de bune practici dintre cele două state.

În încheierea vizitei de lucru, secretarul de stat, Grațiela Drăghici, a avut o întâlnire cu E.S. Doamna Gabriela Dancău, ambasadorul României în Spania.

Cu această ocazie, demnitarul român a subliniat importanța lărgirii și consolidării dimensiunii de cooperare romano-spaniole în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, printr-un transfer de know-how, asigurat de dialogul activ și eficient avut cu autoritățile guvernamentale spaniole, în vederea îndeplinirii angajamentului politic din Programul de Guvernare și anume acela de a transpune în legislația națională si de a implementa prevederile Convenției de la Istanbul.

GALERIE FOTO