În perioada 01 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2022, la HELPLINE cu număr unic la nivel național 0800.500.333, destinat victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane, linie telefonică non – stop gratuită din cadrul Serviciului Strategii, Politici, Programe și Monitorizare pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice, au fost primite un număr de 5338 apeluri, incluzând atât apelurile scurte, fără dialog, cât și reveniri ale unor persoane care au apelat inițial linia telefonică – 0800 500 333.

Din totalul de 5338 apeluri primite:

  • 3754 au fost apeluri preluate;

  • 1127 au fost apeluri scurte;

  • 457 apeluri pierdute (angajare într-o alta convorbire).

Cele 3754 apeluri preluate sunt clasificate astfel:

din punct de vedere al domeniului pentru care a fost apelată linia telefonică:

  • 2162 apeluri în domeniul violenței domestice (relatare acte de violență, informații privind adăposturile pentru victimele VD/agresori, informații linie telefonică, informații privind adăposturile pentru agresori etc.);

  • 21 apeluri în domeniul traficului de persoane;

  • 16 apeluri în domeniul egalității de șanse/gen;

  • 1529 apeluri alt domeniu/nu au fost de competența ANES (semnalare situații care nu sunt de competența ANES, apeluri primite de la persoane cu probleme psihice, etc.);

  • 26 apeluri în domeniul violenței sexuale – alt context decât violența domestică.

! De menționat faptul că în cadrul unor apeluri au fost semnalate atât abuzuri ce țin de violența domestică, la care victima este supusă de către soț, concubin, partener, cât și trafic de persoane la care agresorul o supune.

din puncul de vedere al calității persoanei apelante:

  • pentru cele 2162 apeluri în domeniul violenței domestice (inclusiv reveniri):

1452 apelanți “victimă”;

571 apelanți “martor”;

139 apelanți “altă persoană”;

  • 21 apeluri în domeniul traficului de persoane:

9 apelanți “victimă”;

6 apelanți “martor”;

6 apelanți “altă persoană”;

 

  • 16 apeluri în domeniul egalității de șanse/gen;

13 apelanți “victimă”;

3 apelanțit “altă persoană”;

  • pentru cele 1529 apeluri care nu au fost de competența ANES (inclusiv reveniri):

11 apelanți “victimă”;

3 apelanți “martor”;

1515 apelanți “altă persoană”;

  • pentru cele 26 apeluri în domeniul violenței sexuale – alt context decât violența domestică (inclusiv reveniri):

17 apelanți “victimă”;

5 apelanți “martor”;

4 apelanți “altă persoană”.

Aferent apelurilor în care au fost semnalate acte de violență au fost întocmite 1327 fișe de identificare incident (semnalare incidente unice), restul apelurilor fiind reveniri sau apeluri care nu au necesitat întocmirea fișelor de identificare a incidentului.

În ceea ce privește tipurile de violență care au fost semnalate* (inclusiv în cazul unor reveniri ale apelantului), în cazuri de violență domestică și pentru situațiile în care persoana apelantă și-a exprimat disponibilitatea de a oferi detalii în acest sens, avem:

  • 918 acte de violență verbală;

  • 1205 acte de violență psihologică;

  • 1090 acte de violență fizică;

  • 32 acte de violență sexuală;

  • 43 acte de violență economică;

  • 107 acte de violență socială;

  • 22 acte de violență cibernetică.

* În cazul unui apel, de regulă sunt semnalate mai multe tipuri de violență.

De asemenea, pentru apelurile în care au fost semnalate acte de violență, conform acordului dat de persoanele semnalante ale actelor de violență/trafic de persoane, au fost întreprinse optzecișidouă demersuri către autorități, pentru situațiile semnalate