În perioada 13 ianuarie 2021 – 11 februarie 2021, perioadă de prelungire a stării de alertă pe teritoriul României, cu 30 de zile, începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 la HELPLINE-ul cu număr unic la nivel național 0800.500.333, destinat victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane, linie telefonică non-stop gratuită din cadrul Serviciului Strategii, Politici, Programe și Monitorizare pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice, au fost primite un număr de 369 apeluri, incluzând atât apelurile scurte, fără, dialog, cât și reveniri ale unor persoane care au apelat inițial linia telefonică – 0800 500 333.
Din totalul de 369 apeluri primite:
- 213 au fost apeluri preluate;
- 61 au fost apeluri scurte;
- 95 apeluri nu au fost preluate, datorită angajării într-o altă convorbire telefonică.
Cele 213 apeluri preluate sunt clasificate astfel:
din punct de vedere al domeniului pentru care a fost apelată linia telefonică (inclusiv reveniri):
- 135 apeluri în domeniul violenței domestice;
- 1 apel în domeniul traficului de persoane;
- 77 apeluri în alt domeniu/nu au fost de competența ANES (semnalare situații care nu sunt de competența ANES,etc.) – alt domeniu.
din punct de vedere al calității persoanei apelante:
- pentru cele 135 apeluri în domeniul violenței domestice (inclusiv reveniri):
- 91 apelanți “victimă”;
- 32 apelanți “martor”;
- 12 apelanți “altă persoană”;
- pentru apelul în traficului de persoane:
- apelant “altă persoană”;
- pentru cele 77 apeluri care
- nu au fost de competența ANES (inclusiv reveniri):
- 3 apelant “victimă”;
- 2 apelanți “martor”;
- 72 apelanți “altă persoană”;
În ceea ce privește tipurile de violență care au fost semnalate* (inclusiv în cazul unor reveniri ale apelantului), în cazuri de violență domestică și pentru situațiile în care persoana apelantă și-a exprimat disponibilitatea de a oferi detalii în acest sens, avem:
- 75 acte de violență fizică;
- 65 acte de violență verbală;
- 62 acte de violență psihologică;
- 4 acte de violență sexuală;
- 3 acte de violență socială;
- 1 act de violență economică;
- 1 act de violență cibernetică
- 0 acte de violență spirituală;
* În cazul unui apel, de regulă sunt semnalate mai multe tipuri de violență.