Reuniunea Comisiei Europene privind inițiativa legislativă pentru prevenirea și combaterea violenței de gen împotriva femeilor și a violenței domestice
Astăzi, 1 iulie 2021, doamna Luminița Popescu, secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și doamna Monaliza Cîrstea, director al Direcției Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice, au participat la reuniunea privind inițiativa legislativăpentru prevenirea și combaterea violenței de gen împotriva femeilor și a violenței domestice, organizată de Comisia Europeană.
Conform programului de lucru din 2021 al Comisiei, în luna decembrie, se dorește adoptarea unei propuneri legislative de prevenire și combatere a violenței de gen împotriva femeilor și a violenței domestice. Reuniunea urmărește consultarea individuală a statelor membre și dorește actualizarea participanților cu privire la progresul lucrărilor în curs. Doamna Lorena P.A. Sosa, profesor asistent în cadrul Școlii de drept Utrecht a prezentat principalele constatări ale Raportului tematic intitulat „“Criminalisation of gender-based violence against women in European States, including ICT facilitated violence”.
Printre problemele pe care inițiativa legislativă privind prevenirea și combaterea violenței de gen împotriva femeilor și a violenței domestice le va acoperi se numără: prevenire, protecție, acces la justiție, servicii de suport pentru victime, dar mai ales coordonare și colaborare la nivel național și la nivel european, atât între instituțiile guvernamentale, dar și cu implicarea ONG-urilor. În cadrul dezbaterii, doamna Luminița Popescu, și-a exprimat întreaga susținere față de inițiativă, deoarece o astfel de abordare politică la nivel european exprimă certitudinea consolidării și aplicării coerente a cadrului legal privind prevenirea și combaterea violenței bazate pe gen și întărește obiectivele prevăzute în Convenția de la Istanbul.