În contextul continuării  parteneriatului dintre Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniile egalității de șanse între femei și bărbați și prevenirii și combaterii violenței domestice,  la data de 3 iunie 2021, la sediul ANES a avut loc o întâlnire, la care au participat: doamna Luminița Popescu, Secretar de Stat al ANES, doamna Diana Neaga, consilier personal,  doamna Monalisa Cîrstea, director ANES  și  doamna Daniela Drăghici, Vicepreședinte  Romanian Women’s Lobby, Vicepreședinte Sexul vs Barza, Advocacy Consultant & Trainer, membru IPPF-EN Regional Executive Committee, membru ASTRA & SECS și Andreea Fedor, doctorand și  director de comunicare al Asociației “Femeile se implică”.

Discuțiile au fost orientate, în special, către identificarea celor mai bune soluții și modalitățile prin care se pot fi asigurate respectarea și aplicarea legislației naționale, într-un cadru adecvat, care să permită derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin  o data pe semestru, a unor programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii în scopul prevenirii contractării unor boli cu transmiterea sexuală și a  gravidității minorelor.

Această direcție de acțiune  este deosebit de importantă pentru viitorul tinerei generații și este esențială pentru dezvoltarea capacităților psihoemoționale, a competențelor sociale  și interpersonale.

În cursul întâlnirii s-a evidențiat faptul că succesul implementării unor asemenea  programe  complexe trebuie să se bazeze pe cooperarea și implicarea activă în susținerea măsurilor și acțiunilor specifice  a  tuturor instituțiilor guvernamentale, autorităților locale și societății civile. În acest scop, primii pași vor avea în vedere inițierea unor discuții punctuale cu reprezentanți ai ministerelor cu competențe în domeniul sănătății și educației, dar și cu alți specialiști din cadrul unor instituții și organizații cu experiență relevantă.

De asemenea, acest tip de programe trebuie să fie bine gândite, pentru a veni în sprijinul direct al copiilor, oferindu-le, pe înțelesul lor, soluții pentru necunoscutele din  propriile ecuații pe care le resimt în legătură cu schimbările fiziologice prin care trec și aspectele din  planul  psiho-emoţional,  și, în egală măsură, pentru a recunoaște și preveni la timp riscurile legate de lipsa  siguranței și de prevenirea abuzurilor sexuale sau a violenței domestice, fenomene cu care se pot confrunta chiar și în sânul familiei lor.

Întâlnirea de astăzi vine în  completarea  unei inițiative deosebite, marcate  la începutul acestei săptămâni, de  lansarea  de către Guvernul României a  Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – “Din grijă pentru copii”, program care își propune să pună în centrul atenției interesul superior al copiilor, formulând răspunsuri adecvate pentru  situațiile de vulnerabilitate  și pentru  nevoile concrete ale acestora, în special, din perspectiva efectelor pandemiei, așa cum au fost acestea  resimțite de către copii.

Galerie Foto