Vizita delegației Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa cu scopul evaluării cadrului general al alegerilor
În data de 3 decembrie 2020, doamna Luminița Popescu, secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, a primit vizita reprezentanților misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care are rolul de a observa modul în care se desfășoară alegerile parlamentare din data de 6 decembrie 2020. La această întâlnire au mai participat: doamna Marianne Mikko, șeful misiunii, doamna Jacqueline Carpenter, analist politic, doamna Monica Ralea și domnul Bogdan Topan, experți și doamna Monaliza Cîrstea, director ANES.
Pentru început, doamna Marianne Mikko a precizat că, actuala misiune de evaluare a alegerilor parlamentare are un caracter special, generat de contextul pandemiei COVID 19, fiind axată pe participarea unor experți pe termen scurt, care, la încheierea misiunii, vor elabora un raport în care vor fi incluse elemente privind egalitatea de șanse între femei și bărbați și nivelul de reprezentare al femeilor în cadrul acestor alegeri.
Doamna Luminița Popescu, secretar de stat, a prezentat câteva aspecte relevante pentru tema discuției, subliniind faptul că Legea cadru nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, cuprinde o serie de prevederi specifice referitoare la participarea echilibrată a femeilor și a bărbaților la conducere și la decizie (capitolul IV), acestea reprezentând premise pentru adoptarea de măsuri legislative/administrative care să asigure, în mai mare măsură, o participare echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor la conducere şi la decizie.
De asemenea, în cadrul discuțiilor au mai fost punctate aspecte legate de: plasarea echilibrată pe listele electorale, atât a bărbaților cât și a femeilor pe locurile eligibile, aflate la începutul acestora, existența în continuare a stereotipurilor sociale – bazate pe tradiții, obiceiuri – care stabilesc locul, rolul și responsabilitățile bărbaților și femeilor în cadrul sistemului, necesitatea unui amplu proces de modificare a conștiinței sociale prin educație la toate nivelurile și prin campanii care să poată genera schimbarea mentalităților de la nivel colectiv, identificarea și acțiunea asupra cauzelor care stau la baza neimplicării femeilor în procesul decizional și a cauzelor care determină o anumită tendință de vot în rândul populaţiei din diferite medii de rezidență, promovarea modelelor de succes din rândul femeilor care și-au dovedit capacitatea și eficiența în ocuparea funcțiilor publice alese sau numite.
În același sens, doamna Luminița Popescu, secretar de stat, a amintit inițiativele legislative deosebit de importante care au fost lansate de-a lungul timpului la nivelul Parlamentului României, în încercarea de a institui cote de gen (min.30%) și de a crea condiții favorabile creșterii nivelului de reprezentare a femeilor la nivel decizional: modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și organizarea și funcționarea Autorității Electorale Centrale Permanente, modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea administrației locale, pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și cea mai recentă inițiativă legislativă parlamentară, pe care Guvernul o susține, respectiv, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care contribuie în mod substanțial la întărirea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul participării la luarea deciziei.