O nouă vizită în teritoriu a membrilor echipei ANES, conduse de doamna Secretar de Stat, Luminița Popescu s-a realizat în județul Dolj.

Analiza stadiului de implementare a Proiectului POCU: 465/4/4128038 „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!” a reunit reprezentanții echipei de proiect Dolj: doamna Stoian Ioana- coordonator local ,doamna Oprea Elena- responsabil servicii sociale, doamna Fira Ramona- Ionela- responsabil financiar, doamna consilier vocațional- Păuneață Ileana Cosînzeana și ai Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, doamna Secretar de Stat, Luminița Popescu și doamna director de cabinet, Mariana Ungureanu.

Spațiul destinat locuinței protejate aflat în proces de reabilitare, va fi pus la diapoziția beneficiarilor în cel mai scurt timp, prin sprijinul echipei de specialiști , coordonate de domnul Costache Victor, inspector – Direcția Patrimoniu a PMC și prin implicarea continuă a domnului viceprimar al municipiului Craiova, Bărăgan Stelian.

Până la finalizarea lucrărilor, beneficiarele sunt găzduite și accesează servicii sociale integrate, într-o locuință alternativă, sub conducerea părintelui, Pârvănescu Sorin, șef centru și a doamnei Dumitrescu Cristina, administrator, care au subliniat importanța implicării autorităților în oferirea de servicii sociale categoriilor vulnerabile, apreciind deschiderea și implicarea ANES în identificarea soluțiilor pentru problemele victimelor violenței domestice.

Aspectele importante legate de implementarea proiectului, de situațiile diverse și particulare de viață, pe care victimele violenței domestice le trăiesc, au evidențiat necesitatea evaluării nevoilor beneficiarelor și adaptării serviciilor sociale, mai ales din perspectiva dinamicii categoriilor sociale vulnerabile.

Vizitarea locației alternative a locuinței protejate, înființate în cadrul proiectului a confirmat asigurarea, atât a condițiilor de găzduire, cât și furnizarea celorlalte servicii complementare înființate în cadrul proiectului unui număr de 5 beneficiare, victime ale violenței domestice.

Doamna Secretar de Stat, Luminița Popescu a apreciat implicarea deosebită a echipei de proiect în susținerea beneficiarelor, prin comunicare continuă, suport și atenție sporită în furnizarea servicii sociale integrate destinate prevenirii și combaterii violenței domestice și i-a asigurat de sprijin necondiționat în soluționarea eventualelor probleme întâmpinate în derularea proiectului.

Schimbarea stă în PUTEREA TA! AI ÎNCREDERE! STATUL TE SPRIJINĂ!

Dacă ești victima violenței domestice sau ai informații despre posibile victime, apelează la serviciile noi și gratuite destinate victimelor violenței domestice (în fiecare județ) create prin Proiectul POCU: 465/4/4128038 „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!”: Locuințe protejate, Grupuri de suport, Cabinete de consiliere vocațională.

ANES în calitate de Beneficiar/Lider de parteneriat, în parteneriat cu 42 de Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și Direcții de Asistență Socială furnizează, în prezent, servicii sociale integrate pentru victimele violenței domestice, prin care se asigură :

➢ ​GĂZDUIRE pe o perioadă de până la 1 an în cadrul unei LOCUINȚE PROTEJATE, în scopul asigurării transferului către o viață independentă.

➢ ​CONSILIERE PSIHOLOGICĂ, respectiv, programe specifice de asistență psihologică și de dezvoltare personală, în scopul de a primi sprijin și ajutor pentru depășirea situației de criză- prin intermediul GRUPULUI DE SUPORT .

➢ ​CONSILIERE PENTRU ORIENTARE VOCAȚIONALĂ, FORMARE PROFESIONALĂ ȘI INSERȚIE SOCIALĂ ȘI PROFESIONALĂ, prin dezvoltarea de competențe în vederea creșterii oportunităților de ocupare a forței de muncă – prin intermediul CABINETULUI DE CONSILIERE VOCAȚIONALĂ.

Oricând ai nevoie de informare, sprijin psihologic, găzduire, orientare sau consiliere vocațională, poți suna, transmite un e-mail sau poți merge direct, chiar acum, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul tău pentru a afla cum poți să beneficiezi, de unul sau mai multe dintre aceste servicii.

Rămânem alături de toate femeile care trec printr-o situație de violență domestică și le încurajăm atât pe ele, cât și pe acele persoane care au cunoștință despre asemenea fapte, să apeleze linia națională telefonică, gratuită, cu nr. unic 0800 500 333 , cu program non-stop, și să solicite sprijin.

Galerie Foto