Webinarul numărul 6 al Caravanei “Noul Pacient cu Cancer”, organizată de către Asociația Imunis
Împreună suntem mai puternici și solidari pentru sănătate pacienților cu afecțiuni oncologice!
Astăzi, 21 octombrie 2020, a avut loc webinarul numărul 6 al Caravanei “Noul Pacient cu Cancer”, organizată de către Asociația Imunis în aceasta toamnă, la care au participat doamna Cosmina Grigore, președinte și fondator al Asociației și un număr de peste 40 de membre. Invitate speciale la acest eveniment au fost doamna secretar de stat, Luminița Popescu și doamna Monaliza Cirstea, director al Direcției pentru prevenirea și combaterea violenței domestice din cadrul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.
Doamna secretar de stat a evidențiat activitatea deosebită și dedicarea asociației în lupta pentru apărarea sănătății și vieții femeilor cu afecțiuni oncologice, apreciind că ”sprijinul acordat acestor paciente trebuie să regăsească pe toate palierele de intervenție și la toate nivelurile societății, cu respectarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și a nediscriminării pe criterii medicale/sociale” și a subliniat faptul că “Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și bărbați își manifestă întregul sprijin și deschiderea pentru susținerea tuturor acțiunilor comune, a proiectelor și inițiativelor asociației, în scopul realizării unor schimbări pozitive, care să se reflecte în măsuri, care pot îmbunătăți situația pacientelor și asigura respectarea drepturilor femeilor în țara noastră”.
În cadrul discuțiilor au fost prezentate experiențe impresionante de viață și au fost abordate, în mod deschis, problemele cu care se confruntă membrele asociației. Dificultățile întâmpinate au fost: lipsa suportului psihologic, a unei abordări unitare a evaluării și încadrării într-un grad de handicap și insuficienta formare profesională pentru medicii și personalul de specialitate din cadrul Serviciilor de evaluare complexă persoane adulte cu handicap și din unitățile spitalicești. În discuții, doamnele au relevat necesitatea unor modificări legislative care să permită reducerea timpului de lucru pentru persoanele cu afecțiuni oncologice (fără afectarea nivelului de remunerare), au solicitat clarificări cu privire la condițiile de încetare a raporturilor de muncă, la instituțiile responsabile/sursele de informare privind acordarea drepturilor și facilităților care le revin acestor persoane în baza certificatelor de încadrare într-o categorie de handicap. Elaborarea unei Metodologii privind traseul pacienților cu afecțiuni oncologice, crearea/dezvoltarea unei rețele de sprijin/navigatori de pacienți, nevoia de adaptare a măsurilor și programelor de la nivelul autorităților publice locale, la nevoile pacienților, necesitatea unei abordări prietenoase și empatice a pacienților din partea medicilor de familie/medicilor oncologi, precum și introducerea unor seminare specifice în cadrul Universităților de Medicină și Farmacie, în care pacienții să prezente perspectiva personală asupra problemelor cu care se confruntă, dar și elaborarea unei Liste cu orientări/informații utile pentru pacienți au fost soluții identificate pentru problemele întâmpinate. Formatul evenimentului a permis un dialog direct între participanți și invitați, membrele asociației putând primi răspunsuri clarificatoare din partea invitatelor. Doamna secretar de stat, Luminița Popescu a precizat că ANES va depune diligențe în vederea identificării celor mai bune soluții pentru problemele expuse.
În acest sens, s-a convenit ca membrele asociației să realizeze un sumar de probleme/propuneri pe care, ulterior, conducerea asociației să le înainteze către ANES.
Acest eveniment a marcat un prim pas în derularea Acordului strategic încheiat în această primăvară între Asociatia Imunis și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și a deschis calea dialogului orientat către sprijin real și solidaritate cu pacientele care au afecțiuni oncologice, în scopul identificării, în parteneriat a unor direcții de schimbare benefică.