Need a new search?

If you didn't find what you were looking for, try a new search!

January 2021

RAPORTARE CALL CENTER DIN PERIOADA STĂRII DE ALERTĂ 18.05.2020 – 12.01.2021

În perioada 18 mai 2020 – 12 ianuarie 2021 (de la data declarării a stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în baza în baza HOTĂRÂRII nr.394 din 18 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 18 mai 2020, respectiv

Întâlnire cu reprezentanții Poliției Române pentru stabilirea priorităților de cooperare în cursul anului 2021

O întâlnire cu reprezentanții Poliției Române a avut loc astăzi, 21 ianuarie 2021, la sediul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. La aceasta au fost prezenți, din partea Poliției Române, domnul Dorin Fînaru, comisar-șef, Direcția de Ordine (IGPR) și domnul Mihai Venea, comisar-șef, adjunct  șef secție, Secția 2 Poliție, iar

Competiția celor mai bune practici în administrația publică din România

Pandemia de COVID-19 a adus, în acest an, provocări la care mulți dintre noi nu ne-am fi așteptat vreodată. A fost un an în care am învățat să apreciem importanța solidarității și a precauției. Factorul uman joacă un rol vital în combaterea pandemiei – de la cadre medicale, la autorități locale, servicii sociale - 

RAPORTUL CALL CENTER 2020

RAPORTUL  CALL CENTER PRIVIND NUMĂRUL DE APELURI DIN PERIOADA 01 ianuarie – 31 decembrie 2020 În perioada 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020, la HELPLINE cu număr unic la nivel național 0800.500.333, destinat victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane, linie telefonică non-stop gratuită din cadrul Serviciului Strategii,

December 2020

Reuniunea comună a Comitetului Interministerial pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice și a Comitetului de sprijin și monitorizare a proiectului POCU 465/4/4/128038 VENUS

La data de 10.12.2020, a avut loc reuniunea comună a Comitetului Interministerial pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Domestice și a Comitetului de sprijin și  monitorizare a proiectului POCU 465/4/4/128038 VENUS – ÎMPREUNĂ PENTRU O VIAȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!. Evenimentul organizat în marja celor 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor (în intervalul 25 noiembrie

Masă rotundă online – Un răspuns concret împotriva violenței sexuale – Strategia guvernamentală pe termen lung privind prevenirea și combaterea violenței sexuale „SINERGIE” 2021-2030

Potrivit UN Women, una din trei femei din întreaga lume, experimentează violență fizică sau sexuală, săvârșită, în special, de către un partener intim, iar statisticile relevă dimensiunea  globală a fenomenului indicând faptul că 243 de milioane de fete și femei, cu vârste între 14 și 49 de ani au trecut prin situații de violență

Activitățile desfășurate de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați în parteneriat cu Institutul Român pentru Drepturile Omului în cadrul celor 16 zile de actvism

Întreaga lume marchează, pe data de 10 decembrie, Ziua internațională a drepturilor omului. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Documentul stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale, inalienabile și cu libertăți fundamentale. Ziua de 10 decembrie ar trebui să reprezinte peste tot în lume un

Participarea la Videoconferința miniștrilor ocupării și politicilor sociale din statele membre UE, organizată de Președinția Germană a Consiliului UE

La data de 3 decembrie 2020, în marja  Președinției Germane a Consiliului UE a fost organizată Videoconferința  miniștrilor ocupării și politicilor sociale din statele membre UE. La acest eveniment participarea țării noastre a fost asigurată de către doamna Violeta Alexandru, ministrul muncii și protecției sociale și doamna Luminița Popescu, secretar de stat al Agenției

Go to Top